Sedentarismul este un dusman de temut al sanatatii. Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii, acesta este considerat a fi printre primele 10 cauze de deces din lume. O cauza este timpul petrecut in fata ecranului TV. Cercetatorii atrag atentia ca uitatul prea mult la televizor ridica doua probleme majore pentru sanatate: prima este reprezentata de sedentarismul implicat de aceasta activitate, iar a doua de alegerea alimentelor in urma sau in timpul vizionarii programelor TV.
La nivel mondial, aproximativ 2 milioane de decese pe an sunt atribuite inactivitatii fizice, determinand Organizatia Mondiala a Sanatatii sa emita o avertizare asupra sedentarismului. Dupa studiile OMS, 60% dintre persoanele din lume duc o viata sedentara. Tot OMS a anuntat recent ca un sfert dintre romani sunt obezi, jumatate din populatie avand probleme de greutate mai mici sau mai mari.
Sedentarismul – fie in fata micului ecran, fie in fata marelui ecran sau a calculatorului – duce la dereglari negative in procesul de depozitare a grasimilor si zaharului din organism, crescand riscul aparitiei bolilor cardiovasculare, a diabetului, a obezitatii, a osteoporozei, a cancerului de colon.
Mancatul in fata televizorului este, de asemenea, nociv. In general, alimentele recomandate de reclamele TV contin de 3 ori mai mult zahar si de 2 ori mai multe grasimi decat ratia zilnica recomandata, dupa cum precizeaza specialistii.
“La cinema, limitati-va sa savurati actiunea de pe ecran, nu si tentatiile de pe rafturile chioscului de la intrarea in sala. Acasa, incercati sa plasati televizorul astfel incat sa aveti spatiu sa va intindeti sau sa faceti cativa pasi. Daca lucrati la calculator, comunicati cu colegii personal, nu prin telefon sau email”, recomanda dr. Luigi Gratton, presedinte al unei companii farmaceutice.
Acesta a aratat ca daca ne-am propune sa ne asiguram necesarul zilnic de 2.000 de calorii exclusiv din alimentele prezente in reclamele TV, am consuma de 25 de ori mai mult zahar si de 20 de ori mai multe grasimi decat ratia zilnica recomandata. “Alimentele din reclamele TV sunt atat de supraincarcate in grasimi si zahar incat, alegand un singur aliment din aceasta categorie, am consuma de peste 3 ori mai mult zahar si de 2 ori mai multe grasimi decat prevede ratia zilnica”, sustine specialistul.
In urma unei analize nutritionale a alimentelor recomandate de reclamele difuzate in 84 de ore de programe TV din primetime si 12 ore de programe de sambata dimineata, cercetatorii au ajuns la concluzia ca, pe langa excesul de zahar, grasimi, sare si colesterol, aceste alimente sunt extrem de sarace in calciu, potasiu, vitamina A, vitamina D si fibre.
“In medie, vizionam 6 reclame la alimente pe ora, dar acest lucru nu inseamna ca trebuie sa mancam tot ce vedem. Cu prima ocazie cand vedeti o reclama TV la un aliment, nu va indreptati spre frigider, ci luati o guma de mestecat, spalati-va pe dinti sau faceti cateva miscari ca sa va dezmortiti. Veti vedea ca veti fi mult mai in forma si este foarte posibil sa hotarati sa plecati din fata televizorului”, arata dr. Luigi Gratton.
Sursa: Ioana Osan