Guvernul italian a decis infiintarea delictului de imigratie ilegala, masura-cheie in lupta impotriva imigratiei clandestine, a anuntat ministrul italian de externe, Franco Frattini. Noile legi prevad posibilitatea expulzarii imediate, in caz de condamnare la o pedeapsa cu inchisoarea mai mare de doi ani, precum si restrictii asupra reintregirii familiale prin introducerea testelor ADN.
Principalele masuri incluse in decretul-lege prevad: obligativitatea pentru cetatenii comunitari care vor sa ramana in Italia pentru o perioada ce depaseste trei luni de a se inscrie la Evidenta Populatiei indicand domiciliul.
Acestia trebuie sa faca dovada unui venit legal si sa detina o asigurare de sanatate, care sa acopere costurile asistentei medicale in Italia. In cazul in care nu sunt respectate aceste conditii, primariile vor putea refuza acordarea rezidentei, iar acesta devine unul dintre motivele imperative de ordin public, pentru care se poate cere indepartarea imediata de pe teritoriul italian a cetateanului comunitar.
Decretul include si o prevedere care vizeaza limitarea numarului de adaposturi improvizate. Infiintarea de tabere de catre strainii aflati in situatie ilegala va fi pedepsita cu inchisoarea de la 6 luni la 3 ani si cu amenda cuprinsa intre 10.000 si 30.000 de euro.
Tot „motive imperative de siguranta publica” ce pot determina expulzarea imediata a cetatenilor UE sunt si comportamentele ce constituie o „amenintare concreta, efectiva si grava”.
De asemenea, se prevede o crestere a pedepselor pentru imigrantii clandestini care comit delicte; strainii condamnati la o pedeapsa mai mare de doi ani pot fi expulzati imediat, dreptul la reunificare familiala se restrictioneaza prin introducerea testelor ADN, detentia imigrantilor ilegali se prelungeste de la doua la 18 luni (anticipand o directiva europeana in materie).
In plus, sunt prevazute puteri sporite pentru prefectii marilor orase, care pot adopta ordonante de urgenta din motive de siguranta, in vederea expulzarii imigrantilor care comit infractiuni sau care nu au un venit minim lunar.
Pachetul de masuri faciliteaza accesul politiei municipale la banca de date a Ministerului de Interne si prevede pedepse sporite pentru infractiunile comise impotriva unor persoane varstnice sau cu dizabilitati, inchisoare pana la 3 ani pentru folosirea minorilor la cersit, plus decaderea din drepturile parintesti daca faptuitorul este parintele copilului.
Alte masuri vizeaza confiscarea locuintelor inchiriate la negru unor imigranti clandestini, stoparea casatoriilor de conveninenta, in scopul dobandirii cetateniei italiene, restrictii la libera circulatie in Italia pentru solicitantii de azil.
Sursa: Rompres
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult