ACTUALIZARE: Sedinta de fond funciar programata pentru astazi, 31 octombrie, s-a incheiat cu un scandal fara precedent la Palatul Administrativ. Prefectul de Maramures, Sandu Pocol, a suspendat pur si simplu lucrarile, dupa ce impotriva comisiei a fost lansat un atac foarte dur din partea primarului orasului Ulmeni, Lucian Morar, a tatalui acestuia, precum si a presedintelui UNPR din judet, Emil Ambrus.
Sefi de institutii prezenti au relatat pentru eMaramures ca discutiile au escaladat in momentul in care s-a ajuns la problema a 170 de proprietari de padure din Chelinta, pentru care edilul Morar cere mutarea amplasamentului. Reprezentantul Directiei Silvice, Darius Dobra, care a incercat sa intervina, nu a mai fost lasat sa vorbeasca si, alaturi de prefectul Pocol, a ajuns tinta unor vorbe deloc potrivite pentru o sedinta oficiala. Din sala s-au auzit strigate ca la usa cortului, care au incetat abia in momentul in care cei doi au iesit din sala.
“Daca nu erau injuraturi si se putea discuta omeneste, nu suspendam sedinta. Oricum era ultimul punct de pe ordinea de zi si nu se putea discuta normal, prin urmare a fost mai bine sa intrerupem totul. Eu l-am ascultat pe dl. primar si in sedinta, si la mine in birou, unde a venit iritat la ora 10.00, dar cand au inceput cei de la Directia Silvica sa explice, nu s-a mai putut vorbi”, a declarat prefectul Sandu Pocol pentru eMaramures. Intrebat cine anume l-a injurat, reprezentantul Guvernului in teritoriu s-a ferit sa intre in detalii, precizand doar ca a incercat sa gaseasca o rezolvare pe cale amiabila a disputei din Chelinta.
Surse din interiorul institutiei, prezente la discutii, au mentionat ca vorbe dure au iesit atat din gura tatalui lui Lucian Morar, cat si din cea a lui Emil Ambrus. Liderul UNPR sustine insa ca nu a avut probleme cu prefectul, ci cu angajatul Directiei Silvice. „Eu cu Dobra am avut treaba, pentru ca a zis ca nu rezolva problema cu amplasamentele nici daca va crapa si atunci eu i-am zis sa-i ajute D-zeu. /…/ Cu subprefecta (n.n. Gyongyike Bondi) am mai avut discutii, pentru ca m-a intrebat in ce calitate am fost prezent si i-am raspuns ca in aia de cetatean”, a relatat Ambrus.
Primarul din Ulmeni a recunoscut ca au existat vociferari si ca, intradevar, s-a ridicat vocea, dar a afirmat ca nu s-a ajuns la injuraturi. „Nici poveste de asa ceva. Discutiile au fost legate de Dobra si de faptul ca este de rea-credinta si nu ajuta la corectarea unor erori produse de Romsivla. Am cerut sa fie inlocuit din comisia judeteana pentru ca are ceva cu mine. La Chelinta avem documente ca aproape 180 de oameni cer schimbarea amplasamentului si el nu vrea nici in ruptul capului sa accepte ca acest demers e legal, chiar daca ni s-a dat dreptate la compartimentul juridic”, a spus Morar, al caruri tata este reprezentant composesoral pe zona Ulmeni.
Darius Dobra, cel asupra caruia a cazut potopul de acuzatii, a declarat pentru eMaramures ca nu si-a inchipuit ca se poate intampla asa ceva la o sedinta. „La modul cum s-au purtat nu mai pot face niciun comentariu… Nu pot decat sa nu ii bag in seama pe acesti oameni care nu au cei sapte ani de-a casa… Nu am cuvinte”, a aratat el. Intrebat in privinta injuraturilor care i-au fost adresate, reprezentantul Directiei Silvice a aratat ca in momentul in care Emil Ambrus a inceput sa se rasteasca la el s-a ridicat si a plecat. „Nu sunt obligat sa stau si sa ascult asa ceva… Oricum, am o singura intrebare, ce cauta anumiti oameni politici la sedinta comisiei judetene?!”.
Indirect Dobra a trimis la ideea ca s-ar fi incercat presiuni politice, astazi, pentru rezolvarea dosarului de la Chelinta. Aceeasi idee au vehiculat-o si alte surse, din cadrul Institutiei Prefectului, care au aratat ca nu ar fi pentru prima oara cand se ridica tonul legat de acest caz. Dobra a aratat pentru eMaramures ca se va opune in mod absolut demersurilor initiate de Lucian Morar indicand ca ar exista inclusiv o serie de probleme in documentele de la dosar, cum ar fi stersaturi si rectificari in declaratii. De cealalta parte insa, primarul din Ulmeni sustine ca la mijloc este un razboi personal si a precizat ca, in opinia sa, o solutie ar fi schimbarea reprezentantului Directiei Silvice in comisia judeteana macar pe durata analizarii dosarului de la Chelinta.
Sursa: Larisa Cordea