Vineri, 28 februarie 2020, cu începere de la ora 12.00, în Sala ”Bogdan Vodă” a Palatului Administrativ va avea loc ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș. Pe ordinea de zi sunt programate 26 de proiecte de hotărâri după cum urmează:
- Proiect de hotărâre privind încetarea mandatului de consilier judeţean al domnului Bota Călin-Ioan;
- Proiect de hotărâre privind repartizarea pe unități administrativ teritoriale a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru drumurile comunale, pe anul 2020;
- Proiect de hotârâre privind utilizarea excedentului anual al bugetului Judeţului Maramureş, rezultat la încheierea exerciţiului bugetar, pe anul 2019;
- Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului Județului Maramureş, pentru anul 2020;
- Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli la Regia Autonomă „Aeroportul Internaţional Maramureş”, pe anul 2020;
- Proiect de hotărâre privind aprobarea cotizaţiilor ce se plătesc de către Consiliul Județean Maramureş pentru diferite structuri asociative, pentru anul 2020;
- Proiect de hotârâre privind participarea Judeţului Maramureş la realizarea proiectului cultural „Festival de Teatru Contemporan pentru Tineret – ACTING”;
- Proiect de hotărâre privind participarea Județului Maramureş la implementarea Planului de acţiune privind dezvoltarea lanțurilor de producători din industria alimentară;
- Proiect de hotărâre privind darea în administrare la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, a unui spaţiu din imobilul situat în municipiul Baia Mare, str. Progresului, nr. 17;
- Proiect de hotărâre privind retragerea dreptului de administrare al Serviciului Judeţean de Ambulanță Maramureş asupra unui imobil situat în Orașul Șomcuta Mare, aparţinând domeniului public al Județului Maramureş;
- Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea unor hotărâri ale Consiliului Judeţean Maramureş referitoare la exproprierea unor terenuri adiacente DJ 108 A situate pe traseul aferent proiectului „Reabilitare Drumul Nordului – Maramureș, etapa I”;
- Proiect de hotărâre privind stabilirea datelor de identificare a imobilului alcătuit din construcţia şi terenul aferent unui pod situat pe DJ 186;
- Proiect de hotărâre privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice pentru obiectivul „Amplasare modul tip container cu funcţiunea de farmacie şi branşamente utilităţi”;
- Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici la obiectivul „Construire locuinţe protejate cu regim de înălţime parter”;
- Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici la obiectivul „Reabilitare clădiri centru de zi”;
- Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice pentru obiectivul „Extinderea pavilionului de bărbaţi al secţiei psihiatrie şi amenajarea unui salon destinat izolării pacienților cu potențial agresiv”;
- Proiect de hotărâre privind modificarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţie „Reabilitare DJ 187 Leordina (DN18) – Ruscova – Repedea – Poienile de Sub Munte”;
- Proiect de hotărâre privind aprobarea devizului general actualizat după încheierea contractului de achiziție și întocmirea proiectului tehnic pentru obiectivul de investiții „Reabilitare DJ 187 Leordina (DN18) – Ruscova – Repedea – Poienile de Sub Munte”;
- Proiect de hotărâre privind înființarea Complexului de servicii pentru victimele violenței domestice, în cadrul proiectului „VENUS – Împreună pentru o viață în siguranţă”;
- Proiect de hotărâre privind stabilirea costurilor pentru serviciile sociale destinate protecţiei şi promovării drepturilor copilului şi ale persoanelor adulte cu dizabilităţi, pentru anul 2020;
- Proiect de hotărâre privind modificarea Programului de transport, contra cost, de persoane prin servicii regulate, 2013-2023 , prin modificarea graficelor de circulație;
- Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului pentru efectuarea transportului de persoane prin servicii regulate pe raza județului Maramureş;
- Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Serviciului Judeţean de Pază Maramureş;
- Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcționare al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare;
- Proiect de hotărâre privind adoptarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Consiliului Judeţean Maramureş;
- Proiect de hotărâre privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea liberului acces la informațiile de interes public la nivelul Consiliului Județean Maramureş.