Joi, 05 august 2021, de la ora 12:00, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a prezidat ședința administrativă cu slujitorii și ostenitorii lăcașului de închinare.
În cadrul acestei ședințe, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a subliniat importanța Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, atât în ceea ce privește slujirea duhovnicească a poporului lui Dumnezeu cât și organizarea administrativă și edilitar-gospodărească.
În cadrul acestei întâlniri prezidate de Preasfinția Sa au fost prezenți Arhim. Dr. Casian Filip, consilier social-filantropic și misionar și eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale, părinții slujitori ai catedralei: Pr. Viorel Bud, Pr. Prof. Florin Hoban, inspector la disciplina religie în cadrul ISJ Maramureș, Pr. Florin Bălan, Pr. Drd. Claudiu Ciascai, Pr. Adrian Morar, Pr. Ionuț Pleș, Pr. Valeriu Mircea Vana, Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu, Diac. Petru Vasile Bud, Ipod. Vasile Pop, Ionuț Hotico și Marius Bilț.