Seful Garzii de Mediu Maramures, Calin Crisan, a declarat, marti, ca ”se vrea distrugerea clasei de tehnocrati din administratie”, pentru ca altfel nu isi explica valul de schimbari din comisariatele teritoriale ale institutiei, care au dus inclusiv la schimbarea sa din functie. Dupa aproape patru ani la sefia institutiei, acesta a fost pus pe liber fara prea multe explicatii, impreuna cu alti cinci colegi ai comisariatelor arondate la Cluj.
Calin Crisan a fost eliberat, incepand cu data de 15 ianuarie, din functia de comisar sef al Garzii Nationale de Mediu, in decizia primita specificandu-se ca hotararea survine ”reducerii personalului ca urmare a reorganizarii activitatii, prin reducerea postului ocupat de functionarul public. Deasemenea, la art. 8 in HG nr. 1224, cum dealtfel prevedea si HG nr. 440 / 2005, este precizat ca toate comisariatele Garzii sunt conduse de un comisar sef”.
El a explicat insa ca exista o neconcordanta, pentru ca ”HG nr. 1224 din 2007 privind organizarea si functionarea Garzii Nationale de Mediu, hotarare care abroga HG nr. 440 din 2005 pentru reorganizarea si functionarea Garzii Nationale de Mediu, prevede faptul ca numarul de posturi este de 748, identic cu cel din HG nr. 440 / 2005”, astfel incat nu isi poate explica decizia sefilor de la Bucuresti.
”Nu vreau sa dau vreo conotatie politica, dar nu pot sa imi explic motivele care au facut ca un numar insemnat de colegi sa fie eliberati din posturile de comisari sefi. Noi nu am avut jurist, dar din discutiile avute cu alti colegi din tara care s-au consultat cu avocati am inteles ca decizia de eliberare din functie este perfect atacabila. Nu stiu insa daca voi ajunge sa recurg la un asemenea gest”, a declarat Calin Crisan.
El a mai adaugat ca ”prin urmare, cu aceste lamuriri sumare asupra unor decizii independente de vointa categoriei de functionari «de meserie», din care consider ca fac parte, imi cer scuze public daca prin activitatea desfasurata de mine in functia de comisar sef GNM in Maramures, am adus atingere valorilor democratice , atat institutionale cat si cetatenesti sau interesului public”.
Calin Crisan a condus Garda Nationala de Mediu in perioada 1 aprilie 2004 – 14 ianuarie 2008 si a precizat ca isi reproseaza ca ”desi am condus prima echipa de inspectie in domeniul protectiei mediului care a identificat fapte de natura infractionala in acest domeniu, nu am reusit, cel putin pentru cazurile care sunt solutionate, sa lamurim justitia ca aceste fapte chiar sunt un real pericol pentru societate si trebuiesc judecate ca atare”.
El a tinut sa multumeasca mai multor institutii ale statului, printre care prefectura, politia, Garda Financiara, ISU etc., dar chiar si reprezentantilor din mass-media, pe care i-a numit cei mai rapizi ”comisari de mediu”.
Sursa: Meda Muntean