Șeful Jandarmeriei Române, colonelul Bogdan Enescu, și foștii șefi, colonelul Ionuț Cătălin Sindile și generalul Constantin Florea, au fost puși sub acuzare de DNA pentru că ar fi încasat ilegal sute de ore suplimentare, au declarat pentru G4media.ro surse din cadrul MAI.
Șeful Jandarmeriei și foștii șefi au fost puși sub urmărire penală pentru infracțiunea de uzurpare a funcției din Codul penal coroborate cu articolul 13 indice 2 din legea 78/2000 privind sancționarea faptelor de corupție.
Uzurparea funcţiei este ”fapta funcţionarului public care, în timpul serviciului, îndeplineşte un act ce nu intră în atribuţiile sale, dacă prin aceasta s-a produs una dintre urmările prevăzute în art. 297, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă”.
Doar în cazul șefului Jandarmeriei, Bogdan Enescu, prejudiciul se ridică la peste 40.000 de lei. El și-ar fi aprobat singur efectuarea și plata a aproape 900 de ore suplimentare, fără acordul șefului ierarhic superior, adică al chestorului Bogdan Despescu.
Cei trei șefi ai Jandarmeriei au fost citați pentru săptămâna viitoare la DNA în calitate de suspecți, au mai declarat pentru G4media.ro surse din MAI.
Sorin Despina, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, a declarat pentru G4Media că nu există nicio informare oficială din partea DNA pentru prezența inspectorului general la audieri.