Presedintele democratilor maramureseni a declarat ca formatiunile politice se afla in plin proces de pregatire a campaniei electorale pentru alegerile pentru Parlamentul European, care urmeaza sa inceapa la jumatatea lunii martie.
In acest context, Mircea Man a pomenit si de faptul ca i-a intalnit pe adversarii de la PSD in timp ce strangeau semnaturi pentru ca deputatul Dan Mihalache sa poata ramane pe mai departe in forul de la Bruxelles. El nu a fost prea ingaduitor si chiar s-a intrebat retoric daca pesedistii isi vor atinge scopul in conditiile in care ”nici oamenii lor de la Viseu de Sus nu vor sa faca acest lucru”.
Mircea Man a spus apoi, parca in treacat, ca inclusiv ”Adi Filip (presedinte al PSD Viseu de Sus – n.r.) vrea sa vina in PD”. Destainuirile s-au oprit insa aici, pentru ca liderul democrat nu a mai dorit sa faca niciun comentariu pe marginea acestui subiect. In schimb, a anuntat, fara sa mai nominalizeze, ca alte patru personalitati ale orasului Baia Mare vor fi cooptate in perioada urmatoare in partid.
PD se afla intr-o continua campanie de racolare, recent fiind anuntata inscrierea in formatiune a sefului sectiei ginecologie din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Baia Mare, Gheorghe Gradinaru, precum si a directorului Muzeului Victimelor Comunsimului de la Sighet, Gheorghe Mihai Barlea, fost prefect taranist al Maramuresului in timpul guvernarii CDR.
Sursa: Meda Muntean