În ajun de Revelion v-am prezentat în exclusivitate cum au transformat comuna Petrova în groapa de gunoi a Maramureșului Istoric. Situația se repetă! De această dată pe paginile de socializare au apărut fotografii și imagini video din Rozavlea. ”2.02.2021. Rozavlea. Cei care colecteaza gunoiul din zona, il arunca noaptea in gropi pregatite special de cei de la balastiera Rozavlea dupa care il astupa fara ca nimeni sa stie nimic. Asta este tupeul maxim , dupa ce de ani de zile excaveaza din albia raului, circula cu masina de a lungul raului prin apa, arunca moloz din constructii si alte gunoaie, tulbura apa toata vara in aval de balastiera.”
Si acum transformă raul in groapa de gunoi propriu zisa, descarca camioane de gunoi. Oricat de departe ar merge nimeni nu se sesizează, autoritati locale nici nu are rost sa discutam , apele romane, garda de mediu, nimeni si nimic nu i mai opreste!” scrie Tomșa Tavi pe facebook.
ACTUALIZARE
Cu privire la sesizarea despre faptul că pe raza localității Rozavlea sunt abandonate mai multe deșeuri menajere, facem precizarea că s-a constituit echipa complexă de cercetare formată din reprezentanți ai Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Bogdan Vodă și ai orașului Dragomirești respectiv reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Maramureș și reprezentanți ai Agenției pentru Protecția Mediului Maramureș.
Verificările la fața locului au relevat faptul că deșeurile sunt menajere și nu periculoase, fiind colectate și depozitate de către o societate comercială.