Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grade pe scara Richter s-a produs luni dupa-amiaza, la ora locala 15,15, in zona seismica Vrancea, judetul Buzau, potrivit Institutului National pentru Fizica Pamantului (INFP).
Seismul a avut loc la o adancime de 170 de kilometri, iar localitatile cele mai apropiate de epicentru au fost: Covasna (30 km), Targu Secuiesc (44 km), Sfantu Gheorghe (56 km), Ramnicu Sarat (57 km) si Focsani (58 km). In data de 29 martie, tot in zona seismica Vrancea, dar in judetul Buzau, s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 4,9 grade pe scara Richter, acesta fiind cel mai mare seism din 2015 inregistrat in Romania.
Conform datelor INFP, de la inceputul anului, in zona seismica Vrancea, au fost inregistrate doua cutremure cu magnitudinea de 4,6 grade pe Richter, unul avand loc in data 24 ianuarie, iar celalalt pe 16 martie.
Anul trecut, in data de 22 noiembrie, s-a produs un cutremur de 5,7 grade pe scara Richter, miscarea tectonica fiind cea mai mare inregistrata in Romania in ultimii ani.
Sursa: Agerpres