Concentratiile de polen de ambrozie risca sa creasca mult in Europa in anii urmatori, iar specialistii trag un semnal de alarma in privinta acestuia, scrie passionsante.ne. Ambrozia cu frunze de pelin este o planta invadatoare originara din America de Nord care a fost introdusa pe continentul european la sfarsitul secolului al XIX-lea. Foarte invaziva si deosebit de alergena, este prezenta mai ales in centrul si sudul Europei. Proiectiile realizate de o echipa de experti europeni arata ca zone destul de putin afectate in prezent de prezenta ambroziei (nordul Frantei, Belgia, sudul Marii Britanii) ar putea sa devina pe termen scurt si mediu, se arata in Le Quotidien du Médecin.
Responsabila de aceasta situatie este mai ales incalzirea climei, al carei efect se traduce in principal prin cresterea productiei de polen, stiind ca CO2 favorizeaza dezvoltarea vegetatiei. Specialistii mentioneaza si raspandirea semintelor prin apa si cursuri de apa, precum si ca urmare a activitatilor umane (transport feroviar si rutier, practici agricole).
Ambrosia artemisiifolia infloreste o perioada lunga, din iulie pana la sfarsitul toamnei. Polenul de ambrozie dispare numai atunci cand temperaturile scad sub 9 grade Celsius. Planta trebuie smulsa inainte de perioada de inflorire si, daca a inflorit, este nevoie de manusi si casca de protectie.
Ea reprezinta una dintre cauzele principale ale rinitelor alergice in Canada, SUA si Europa. Polenul de ambrozie este unul dintre factorii agravanti ai astmului bronsic la sfarsitul verii.
Cercetatorii recomanda o reactie rapida si energica a autoritatilor europene, cu o gestionare coordonata a acestei probleme ingrijoratoare, o observare pe termen lung a concentratiilor de polen si o cartografiere precisa a prezentei si evolutiei ambroziei. Si, bineinteles, campanii hotarate de eradicare.
Sursa: Agerpres