Persoane inca neidentificate au arborat drapelul Ucrainei in varful stelei in cinci colturi de pe turnul uneia din cele mai inalte cladiri construite pe vremea dictatorului Iosif Stalin pe cheiul Moscovei – chiar in centrul capitalei ruse – si au vopsit in albastru o parte din steaua ce aminteste de perioada sovietica, relateaza Interfax si Ria Novosti.
Drapelul national ucrainean a fost dat jos la scurt timp de angajati ai primariei Moscovei.
Conform informatiilor preliminare, indivizi necunoscuti au urcat pe o scara interioara pana la ultimul etaj al cladirii de pe cheiul Kotelniceski, iar apoi cu ajutorul unor echipamente speciale au fixat drapelul de turnul cladirii, a indicat politia. In imaginile transmise de televiziunea NTV, drapelul se vede pe varful stelei amplasate pe turn.
‘Se pare ca steaua trebuia sa fie zugravita in culorile drapelului ucrainean, dar nu au mai avut timp sa faca aceasta’, a indicat pentru Interfax un responsabil din serviciile speciale ale capitalei ruse.
Ulterior, mai multi tineri cu echipament de alpinism, care ar putea avea legatura cu aparitia steagului galben-albastru ucrainean pe cladirea-turn, au fost condusi la o sectie de politie din apropiere (Taganski), au informat agentiile ruse de presa. Toti cei retinuti sunt cetateni rusi, rezidenti in Moscova sau suburbii.
Deocamdata nu exista niciun comentariu din partea autoritatilor ruse, noteaza Interfax. Insa aceasta actiune a fost relatata de media ruse ca un gest provocator in conditiile in care relatiile dintre Rusia si Ucraina traverseaza o perioada extrem de tensionata pe fondul insurectiei proruse din estul Ucrainei si al anexarii Crimeii de catre Rusia. Un recent sondaj arata acum sase zile ca doua treimi dintre rusi aproba politica presedintelui Vladimir Putin fata de Ucraina.
Sursa: Agerpres