+Comisia juridica a Senatului a avizat propunerea Consiliului Consultativ al Cultelor din Romania, potrivit carei elevii participa la ora de Religie sau se pot muta de la ora de religie a unui alt cult doar in urma unei cereri scrise, a lor daca sunt majori, a parintilor sau a tutorelui legal.
Membrii comisiei juridice a Senatului au discutat, marti, amendamentul Legii educatiei propus de catre Consiliului Consultativ al Cultelor din Romania. „Hristos a inviat!”, a spus reprezentantul acestui Consiliu, prezent la sedinta, iar cativa membri ai comisiei au raspuns :”Adevarat a-nviat!”.
„Ma numesc Ionut Corduneanu, sunt vicarul administrativ al Patriarhiei Romane. Punctul de vedere pe care-l sustin nu este doar al Patriarhiei Romane, este al Consiliului Consultativentativ al Cultelor din Romania, adoptat in sedinta din 28 februarie, 2015.(…) Camera Deputatilor a adoptat un text care este aproape identic cu cel propus de Consiliului Consultativ al Cultelor din Romania”, a afirmat acesta. El a adaugat ca noua formulare respecta decizia Curtii Constitutionale, elimina problemele birocratice pe care parintii ar fi fost nevoiti sa le suporte si pastreaza Religia in trunchiul comun al disciplinelor scolare.
Vicarul administrativ al Patriarhiei Romane a dat citire textului pe care Consiliului Consultativ al Cultelor din Romania l-ar dori inclus in Legea educatiei, iar sSenatorii au avut doar observatii legate de forma, nu si de continut. Dupa cateva dezbateri, ei au cazut de acord asupra textului, iar presedintele comisiei l-a adus la cunostinta celor prezenti.
„Inscrierea elevului pentru a frecventa orele de Religie se face prin cerere scrisa a elevului major, respectiv a parintelui sau a tutorului legal, iar schimbarea acestei optiuni se face tot prin cerere scrisa. Prin aceasta prevedere, ca schimbarea optiunii se poate face in scris, practic se introduce posibilitatea schimbarii optiunii, inclusiv renuntarea, se respecta drepturile si libertatile”, a spus Ovidiu Boboc, presedintele comisiei, precizand totodata ca formularea ii apartine comisiei de invatamant a Senatului.
Totodata, s-a cazut de acord si asupra prevederii care stipuleaza neluarea in calcul a Religiei la incheierii situatiei scolare. „In cazul in care elevul nu frecventeaza orele de Religie, situatia scolara se incheie fara disciplina Religie. In mod similar se procedeaza si pentru elevul caruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat conditiile pentru frecventarea orelor la aceasta disciplina”, se mai arata in finalul amendamentului.
Reprezentantul Patriarhiei a fost de acord cu forma finala, iar membrii comisiei juridice au votat pozitiv in unanimitate textul care va fi propus plenului Senatului ca amendament la Legea educatiei.
foto arhiva
Sursa: Mediafax