Colegii de partid au acuzat-o pe Diana Șoșoacă de faptul ca ar avea relații mult prea apropiate cu senatorii din alte partide politice și ca nu respecta regulile grupului parlamentar AUR.
Diana Șoșoacă, exclusă din AUR. Prima reacție a controversatei senatoare
„Culmea este că și reprezentantul AUR în Biroul Permanent, Senatorul Sorin Lavric, a solicitat să mi se închidă microfonul! Misoginism sau “politically correct”?”, e mesajul Dianei Șoșoacă cu trimitere la momentul în care erau prezentate cazurile de efecte adverse ale vaccinurilor COVID-19 în plenul Senatului.
În ultimele luni, senatoarea Diana Șoșoacă și-a câștigat notorietatea prin atacurile lansate la adresa autorităților cu privire la restricțiile impuse pentru a opri răspândirea pandemiei de coronavirus în România. Nu de puține ori, Diana Șoșoacă a lansat atacuri violente la autoritățile din România.
„Cine e Iohannis, să ne spună nouă, poporul pe care și-a clădit puterea, să nu mergem la Iași, la Sfânta Paraschiva?”, spunea Diana Șoșoacă, la Iași, în luna octombrie
„I-am spus lui Orban: Arestează-mă, bă! Că nu mă oprești tu pe mine!”, a mai spus Șoșoacă, în perioada de dinaintea alegerilor parlamentare.