Dan Ivan, senatorul USR Maramureș, alături de echipa USR, dorește să le mulțumească tuturor maramureșenilor pentru mobilizarea exemplară la vot și pentru încrederea acordată Elenei Lasconi.
„Rezultatul acestor alegeri demonstrează că votul pentru Elena Lasconi reprezintă mai mult decât o simplă alegere electorală. Este o declarație fermă că maramureșenii și românii își doresc o țară pentru toți, nu doar pentru unii. După acest prim tur al alegerilor, România arată că este pregătită pentru schimbare. Acesta este doar începutul! Cu același entuziasm și determinare, avem nevoie de mobilizare pe 1 decembrie la alegerile parlamentare și, mai apoi, pe 8 decembrie, la turul doi al alegerilor prezidențiale. De data aceasta, miza nu mai este stânga sau dreapta, ci între pro-europeni și pro-ruși”, a declarat senatorul USR Maramureș, Dan Ivan.
La rândul său, Elena Lasconi, candidatul la prezidențiale care a reușit să ajungă în turul al doilea, a transmis un mesaj emoționant:
„Tuturor celor care mi-ați acordat votul, vă mulțumesc din suflet pentru mobilizare și încredere! Votul vostru nu este pentru mine, ci pentru voi, pentru viitorul vostru și al celor dragi. Promit că voi face tot ce îmi stă în putință pentru a mă ridica la nivelul așteptărilor voastre!”
După numărarea voturilor din toate secțiile de votare, rezultatul este oficial: Elena Lasconi merge în turul al doilea al alegerilor prezidențiale!
„Vă mulțumesc pentru fiecare vot și pentru încredere! Ne așteaptă o luptă decisivă pentru soarta României. Împreună, vom reuși!”, a mai declarat Elena Lasconi.
USR Maramureș își reafirmă angajamentul de a fi alături de maramureșeni în acest moment crucial pentru viitorul României. Rămâneți alături de noi, pentru că împreună putem transforma dorința de schimbare în realitate!