“Era foarte posibil sa ajung la PD. Eram in perioada de analiza., dar cand am vazut ca presedintele se comporta ca si cum ar fi cazut din luna si ca face aprecieri grave la adresa politicienilor mi-am dat seama ca nu pot sa aleg nici macar din greseala acest partid. (…) M-am simtit jignit cand Basescu a spus ca cei 322 de parlamentari, fara sa stie exact care sunt, sustin coruptia si infractorii”, a declarat Ioan Corodan.
Senatorul maramuresean a anuntat, miercuri, la tribuna Parlamentului ca a semnat o adeziune la PNL si ca se va alatura grupului liberal. El e obligat, conform legii, sa ramana pe mai departe senator independent, dar poate fi membru al unui partid si se poate afilia unei grupari parlamentare.
Corodan a devenit parlamentar pe listele PRM, partid din care a facut parte incepand din anul 2000 si pana in 9 februarie, 2007. “Am vazut ca exista o asemanare extraordinara intre fostul meu sef pe linie de partid si Traian Basescu, iar asta m-a iritat. A preluat foarte mult din discursul lui Vadim doar ca, atunci cand presedintele PRM a spus ca ii mitraliaza pe toti coruptii a iesit un mare scandal si ca acum, cand Basescu pune tepe in mijlocul Bucurestiului pentru parlamentari, toata lumea crede ca e o gluma buna.”
Odata cu adeziunea lui Corodan, liberalii au mai castigat un vot sigur in Senat, pe langa cel al lui Radu Stroe, fost secretar general al guvernului Tariceanu, actualmente presedinte al comisiei pentru controlul SRI.
Sursa: Larisa Tivadar