Raportul intocmit de Comisia juridica nu a intrunit decat 42 de voturi ”pentru”, 29 impotriva si o abtinere. Insuficient insa, deoarece, fiind vorba de o lege organica, ar fi trebuit sa obtina 69 de voturi, dupa cum informeaza Rompres.
Obiectiile de neconstitutionalitate ridicate de Curtea Constitutionala urmeaza sa fie dezbatute de Camera Deputatilor, care este si camera decizionala.
Senatorii din Comisia juridica au decis, marti, ca organizarea referendumurilor si cea a alegerilor prezidentiale sau parlamentare nu pot avea loc simultan.
Curtea Constitutionala a atras atentia ca interzicerea organizarii referendumului simultan cu desfasurarea alegerilor sau cu mai putin de sase luni inainte de data acestor alegeri ar insemna ca in anii electorali nu se pot organiza referendumuri.
Senatorii juristi au mai hotarat ca demiterea presedintelui Romaniei este aprobata daca a intrunit majoritatea voturilor valabil exprimate pe intreaga tara de cetatenii prezenti la vot. Proiectul aprobat initial de Parlament prevedea ca demiterea presedintelui Romaniei este aprobata daca a intrunit majoritatea voturilor cetatenilor inscrisi pe listele electorale.
Sursa: Ioana Osan