Ordonanța de urgență care reglementează alegerile parlamentare anticipate a fost respinsă, miercuri, în plenul Senatului. Au fost 85 de voturi pentru, 33 impotriva, astfel incat OUG pe alegerile anticipate sa fie respinsă.
Actul normativ va fi trimis la Camera Deputaților, în calitate de for decizional.
Ordonanţa de urgenţă care reglementează organizarea alegerilor anticipate pentru Camera Deputaţilor şi Senat a fost adoptată pe 3 ianuarie, fără avizele Consiliului Legislativ.
Principalele prevederi din OUG sunt: trei zile de vot în Diaspora, dublarea numărului de parlamentari de diaspora.
De asemenea, în cazul alegerilor parlamentare anticipate, data desfășurării acestora se stabilește cu cel puțin 50 de zile înaintea votării față de 90 de zile în prezent, deci se pot organiza anticipate cu 40 de zile mai repede decât in prezent.
În plus, alegătorii pot vota oriunde se află în ţară la alegerile parlamentare.
Ordonanţa de urgenţă pentru alegerile anticipate a fost publicată, vineri, în Monitorul Oficial, după ce mai întai a ajuns la Senat.