Seniorul Corneliu Coposu, 108 ani de la naşterea sa

Corneliu Coposu s-a născut la 20 mai 1914, în comuna Bobota, judeţul Sălaj, fiind fiul protopopului greco-catolic Valentin Coposu. A urmat cursurile liceului din Blaj, apoi a devenit licenţiat al Facultăţii de Drept din Cluj, obţinând ulterior şi titlul de doctor în drept, potrivit lucrării „Personalităţile României contemporane – Protagonişti ai vieţii publice”, editată de Agenţia Naţională de Presă ROMPRES (Bucureşti, 1994).

A fost membru al Partidului Naţional Ţărănesc (PNŢ), preşedinte al Organizaţiei de tineret a PNŢ Filiala Cluj (1935-1937), precum şi preşedinte al Tineretului Naţional Ţărănesc şi al Tineretului Democrat (1938). În perioada 1937-1947, a fost secretar politic al lui Iuliu Maniu, preşedintele PNŢ. În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial a contribuit la stabilirea unor legături între Iuliu Maniu şi reprezentanţi ai Aliaţilor.

În 1945 a fost ales preşedinte al Filialei Sălaj a PNŢ, iar în 1946 a devenit secretar general adjunct al PNŢ şi secretar al Delegaţiei Permanente (1946-1947). A fost, de asemenea, deputat de Sălaj în alegerile din noiembrie 1946. A desfăşurat şi o bogată activitate publicistică, colaborând la publicaţii precum „Meseşul” din Zalău, „Unirea” din Blaj, „România Nouă” din Cluj sau la publicaţiile centrale „Zorile”, „Dacia”, „Şantier”, „Cuvântul liber”, „Curierul”.

După instaurarea regimului comunist, Corneliu Coposu a fost arestat în iulie 1947, în urma înscenării de la Tămădău, din 14 iulie 1947, când au fost arestaţi mai mulţi fruntaşi ai PNŢ. A fost condamnat la muncă silnică pe viaţă pentru „înaltă trădare a clasei muncitoare şi crimă contra reformelor sociale”, confiscarea averii, fiind trimis în puşcărie cu regim de exterminare. Până la amnistiere, în 1964, a trecut prin numeroase închisori, inclusiv la coloniile de muncă de la Canal – Poarta Albă şi Capul Midia, executând 17 ani şi jumătate de închisoare, dintre care opt ani de izolare totală. În 1948 a fost arestată şi soţia sa, Arlette, care avea să moară în 1964, după 14 ani de detenţie, se arată în lucrarea ”Personalităţile României contemporane – Protagonişti ai vieţii publice”.

‘‘Eu am cutreierat aproape toate puşcăriile din România, cu reveniri frecvente la Ministerul de Interne şi, bineînţeles, la Ghencea şi la Văcăreşti, care erau puncte de triaj’‘, rememora Corneliu Coposu în cartea ”Coposu. Confesiuni. Dialoguri cu Doina Alexandru” (Editura Anastasia, 1996). A fost dus, astfel, la Ministerul de Interne, la Malmaison, Văcăreşti, Snagov, Piteşti, Uranus, Jilava, Canal, Ghencea, Bragadiru, Popeşti-Leordeni, Craiova, Gherla, Sighet, Aiud, Râmnicu-Sărat.

După eliberarea din închisoare, Corneliu Coposu a avut doi ani şi jumătate de domiciliu forţat la Rubla, în Bărăgan. Revenit în Capitală, a fost ţinut sub permanentă urmărire, chemat de zeci de ori la Securitate, a avut numeroase percheziţii domiciliare, i-au fost ridicate corespondenţa, manuscrisele, cărţile. După eliberare nu i-au fost date nici locuinţă, nici loc de muncă, fiind nevoit să presteze o muncă necalificată în construcţii. Corneliu Coposu a continuat, în clandestinitate, să desfăşoare o activitate politică în spiritul ideilor naţional-ţărăneşti.

Întrebat, peste ani, ce anume l-a ajutat să supravieţuiască martiriului puşcăriilor, Corneliu Coposu a răspuns: ”Mai întâi, credinţa în Dumnezeu, care a fost suportul principal prin care am depăşit toate vicisitudinile cu care am fost confruntat. În al doilea rând, am avut o miraculoasă siguranţă în viitor, am avut certitudinea că nu voi muri în puşcărie, că voi supravieţui şi voi fi martorul prăbuşirii comunismului”. (”Coposu. Confesiuni. Dialoguri cu Doina Alexandru”, Editura Anastasia, 1996).

În noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989, Corneliu Coposu a anunţat reintrarea în viaţa publică a PNŢ, sub denumirea de Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD). A fost numit, de către grupul de refacere a partidului, preşedinte al PNŢCD, iar ulterior a fost ales preşedinte al partidului, în cadrul Congresului din 27-29 septembrie 1991. A fost preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat până la moartea sa, în 1995. Corneliu Coposu a fost unul dintre iniţiatorii Convenţiei Democrate Române (CDR), care a reunit în acei ani formaţiunile de opoziţie, iar în perioada iunie 1992-noiembrie 1993 a fost preşedinte al Comitetului Executiv al CDR. A fost senator de Bucureşti, reprezentând PNŢCD pe lista CDR, ales la 27 septembrie 1992.

Este autorul mai multor volume, dintre care amintim: „Ţara Sălajului”, „Luptele românilor din Transilvania înainte de Supplex Libellus Valachorum”, „Istoria unui Tribun”, „Actualitatea lui Simion Bărnuţiu”, „Armistiţiul de la 23 august 1944 şi implicaţiile lui”, „Retrospective electorale” ş.a.

În iunie 1994 a plecat în Germania pentru tratamentul unei boli de plămâni, fiind supus atunci şi unei operaţii chirurgicale. A revenit în Bucureşti la 18 noiembrie 1994, reluându-şi activitatea de preşedinte al PNŢCD şi de senator. A murit la 11 noiembrie 1995, la Bucureşti.

Personalitate de prim rang a vieţii noastre politice post-decembriste, Corneliu Coposu a fost, pentru cei care l-au cunoscut, întruchiparea modestiei şi a echilibrului, se arată în prefaţa cărţii „Corneliu Coposu. Semnele timpului” (ediţie alcătuită de Mircea Popa, Editura de Vest, Timişoara, 1997). „Marele său merit este acela de a nu fi forţat deloc lucrurile, lăsându-le să curgă în albia lor firească, convins fiind că timpul le va aşeza pe toate la locul lor, conform proverbului românesc ‘apa trece, pietrele rămân’”, arată Mircea Popa, care semnează şi prefaţa acestei cărţi.