Pivotul Serhii Petricenko este al doilea handbalist din Ucraina care a semnat cu CS Minaur Baia Mare, anunţă clubul maramureşean.
El s-a născut la Zaporoje (Ucraina), la 27 ianuarie 1993. Sportivul de 2.00 m înălţime şi 105 kilograme greutate a jucat în Republica Moldova la PGU Kartina Tiraspol, apoi s-a transferat în ţara natală, la HC Donbass Doneţk (2017-2019), iar din 2019 a evoluat pentru MSK Povazska Bystrica (Slovacia), echipă ce a fost angrenată în EHF European Cup sezonul trecut. Serhii a marcat de 17 ori, iar echipa sa a părăsit competiţia în optimile de finală.
Minaur Baia Mare i-a mai transferat pentru viitorul sezon pe Anton Terehov (Ucraina, portar, ultima oară la Sandra SPA Pogon Szczecin – Polonia), Anderson Mollino da Silva (Brazilia, inter dreapta, ultima oară la Angel Ximenez – Spania) şi Gabriel Massuca Teda (Angola, pivot, ultima oară la CD 1 August Luanda).