După două ediții reușite ale festivalului “Repere, Mituri, Identități”, care au adus publicului , băimărean și nu numai, o serie de spectacole ce s-au derulat în aer liber, în incinta Muzeului Satului, Teatrul Ararat deschide stagiunea 2019-2020 cu o a 3-a ediție a acestui festival mai specială și mult mai complexă.
Această a 3-a ediție , realizată ca si celelalte două , cu sprijinul Consiliului Județean Maramureș si având ca „gazdă” și partener principal totodată, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară din Baia Mare, va cuprinde pe lângă trei spectacole de teatru, și trei expoziții. Astfel, începând cu 15 august, îi așteptăm pe toți iubitorii de frumos în fiecare zi de joi, începând cu ora 19:00 în Satul de pe Deal la teatru și… pictură.
Fiecare spectacol de teatru va începe la ora 20:00 și va avea in preambul câte un vernisaj. Picturile care vor compune cele trei expoziții vor putea fi văzute și, eventual, achiziționate, timp de o săptămână, până la deschiderea următoarei expoziții.
Programul este urmatorul:
JOI 22 august
– ora 19:00 – vernisajul expoziției “Urme la poartă” ~la șura casei Preluca
– 20:00 “Patru femei la poliție” (Teatrul particular Brașov) la casa Poartă
JOI 29 august
– ora 19:00 vernisajul expoziției “Nostalgia talentului” ~ la șura casei Preluca
– ora 20:00 “Pictorul de pancarte” (Teatrul Ararat) ~ casa Preluca
Intrarea la toate evenimentele care compun Festivalul ‘ REPERE, MITURI, IDENTITĂȚI” este LIBERĂ !!!
Informații suplimentare la 0723 275 912 / 0740 043 136