4 specialiști în psihologie, filosofie și finanțe le vorbesc băimarenilor despre investiții înțelepte în propria lor viață, la conferința Între sine și bani. Evenimentul are loc pe 10 aprilie și este al treilea dintr-o serie de 8 conferințe dezvoltate de Asociația Educație pentru succes împreună cu Școala de bani BCR.
Gáspár György, Diana Lupu, Cristian Bran și Ciprian Mihali sunt invitații conferinței Între sine și bani, care va avea loc pe 10 aprilie, la ATP Tech Center, din Baia Mare, între orele 18.00-20.30.
Relația cu banii în cuplu, alegerile financiare inspirate, resursele pe care le avem la îndemână pentru a trăi și nu doar a supraviețui și felul în care aducem autenticitatea în viața noastra sunt temele de discuție ale conferinței Între sine și bani, la care sunt așteptați toți băimarenii preocupați de dezvoltarea personală.
„Așa cum alegerile noastre financiare ne ajută sau ne sabotează pe termen lung, așa și deciziile pe care le luăm în fiecare zi reprezintă, de fapt, o investiție în propria noastră viață. De aici și titlul seriei noastre de conferințe, Între sine și bani, cu care vom ajunge anul acesta în 8 orașe din România – Ploiești, Târgu Jiu, Baia Mare, Craiova, Constanța, Vaslui, Sibiu și Oradea“– spune Cosmin Galeriu, Președinte al Asociației Educație pentru succes și organizator al evenimentului.
“ Experienta ca profesor mi-a dezvoltat abilitatile de Comunicare, esentiale pentru interactiunea eficienta cu colegii si clientii din domeniul bancar. Investind in sine si planficand cu atentie, pot obtine stabilitate financiara si success in atingerea obiectivelor personale si profesionale” spune Cristian Bran, Director Grup la BCR.
Moderatorul conferinței Între sine și bani este Alex Zamfir, blogger și fondatorul The Funny Brand.
Participarea la eveniment se face pe bază de bilet, care poate fi achiziționat de AICI.