În data de 22 ianuarie 2018, Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Suceava în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș, va organiza o sesiune de informare cu privire la apelurile deschise în prezent în cadrul Programului Operațional Comun România – Ucraina 2014-2020.
Evenimentul va fi găzduit de Consiliul Județean Maramureș în Sala „Bogdan Vodă” a Palatului Administrativ Baia Mare, str. Gh. Șincai nr. 46, începând cu ora 9:00.
Obiectivele şi priorităţile Programului Operațional Comun România – Ucraina 2014-2020 sunt:
I. Obiectivul tematic 2: Sprijin pentru educație, cercetare, dezvoltare tehnologica și inovare
Prioritatea 1.1. Cooperare instituțională în domeniul educației pentru creșterea accesului la educație și a calității educației
Prioritatea 1.2. Promovare și sprijin pentru cercetare și inovare
II. Obiectivul tematic 3: Promovarea culturii locale și conservarea patrimoniului istoric
Prioritatea 2.1. Conservarea și promovarea patrimoniului cultural și istoric
III. Obiectivul tematic 7: Îmbunătățirea accesibilității regiunilor, dezvoltarea rețelelor și sistemelor de transport și comunicații
Prioritatea 3.1. Dezvoltarea infrastructurii transfrontaliere de transport și a instrumentelor TIC
IV. Obiectivul tematic 8: Provocări comune în domeniul siguranței și securității
Prioritatea 4.1. Sprijin pentru dezvoltarea serviciilor de sănătate și a accesului la sănătate
Prioritatea 4.2. Sprijin pentru activități în comun pentru prevenirea dezastrelor naturale și a celor provocate de om, precum și activități în comun în cazul situațiilor de urgentă
Prioritatea 4.3. Prevenirea și lupta împotriva crimei organizate și cooperarea polițienească
Participarea este deschisă tuturor potențialilor beneficiari ai programului din județul Maramureș, în limita numărului de locuri disponibile. Evenimentul se va desfășura în limba română, conform agendei preliminare atașată prezentei.
Persoana de contact pentru acest eveniment din partea Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Suceava, în calitate de Secretariat tehnic Comun al Programului, este doamna Adriana NICULA, mobil 0749-268 318. Pentru orice alte detalii legate de organizarea evenimentului ne puteți contactat și la Consiliul Județean Maramureș, Direcția de Dezvoltare și Implementare Proiecte, Serviciul Promovare Proiecte, telefon/fax 0262-211947.
Mai multe detalii despre apelurile deschise pot fi accesate pe pagina web a Programului http://www.ro-ua-md.net/ro la secțiunea „2014-2020 – România-Ucraina”.