Senatorii si deputatii au reinceput de astazi, 1 septembrie, activitatea parlamentara, dupa o perioada de vacanta. Sesiunea parlamentara se anunta aglomerata, chiar daca Guvernul Boc a anuntat ca vrea sa isi asume raspunderea pe legiile educatiei, a salarizarii unice si pe masurile anticriza, iar astfel sa evite dezbaterile cu deputatii si senatorii. In plus, parlamentarii se pregatesc si pentru alegerile prezidentiale care vor avea loc cel mai probabil in 22 noiembrie. Parlamentarii maramureseni spera insa ca lupta electorala sa nu acapareze activitatea din Parlamentul Romaniei si sa existe o disociere clara intre cele doua tipuri de activitati, dar, vorba proverbului, ”pasarea malai viseaza…”
De astazi, 1 septembrie, s-a reluat sesiunea parlamentara. Parlamentarii maramureseni au spus ca va fi o sesiune dificila, avand in vedere ca se apropie alegerile prezidentiale si fiecare partid va fi angrenat in campania electorala.
Sesiune dificila, plina cu zile libere
Senatorul PNL Maramures, Liviu Titus Pasca considera ca din cauza campaniei electorale pentru alegerile prezidentiale, in activitatea din parlament vor exista si unele disfunctionalitati si chiar o perioada de pauza de cel putin doua saptamani. ”Eu cred ca va fi o sesiune plina de dispozitii pentru ca se apropie alegerile prezidentiale si fiecare partid este angrenat in campania electorala. Vor fi si disfunctionalitati in activitatea din Parlament, cu o pauza de minim doua saptamani in campania electorala”, a spus Liviu Titus Pasca.
De aceeasi parere este si senatorul PD-L, Gheorghe Mihai Barlea, care recunoaste ca va fi ”fara indoiala o sesiune dificila, tensionata”.
La randul sau, deputatul PSD, Catalin Chereches spera ca lupta electorala sa nu fie amestecata cu activitatea parlamentara. ”Cred ca activitatea parlamentara ar trebui sa se detaseze de lupta electorala. Activitatea parlamentara trebuie sa se orienteze spre legea salarizarii unice, legea educatiei si eventual spre legile privind modificarea activitatii STS si SPP”, a declarat Catalin Chereches.
Idei multe si planuri… fara numar
Fiecare dintre parlamentarii maramureseni sustin cel putin la modul declarativ ca si-au propus sa sustina anumite proiecte. De exemplu senatorul Liviu Titus Pasca este decis sa isi indrepte atentia in special spre legile privind programul de sanatate. ”Ma voi concentra pe programul de sanatate sa vad ce se poate face in asa fel incat sa imbunatatim starea de sanatate si bugetul alocat sanatatii. Speram ca batalia electorala sa nu depaseasca limitele si toate confruntarile care vor fi sa fie constructive„, a adaugat Liviu Titus Pasca.
Numeroase initiative are si senatorul Gheorghe Mihai, care si-a propus sa fie initiatorul ”unei noi legi a cadastrului”. Acesta spera sa fie lamurita si legea proprietatii, mai ales ca in Maramures exista numeroase sentinte judecatoresti definitive care nu au fost puse in aplicare.
”Speram sa lamurim odata si odata legile proprietatii, sa fie initiate instante speciale, pentru a grabi restituirea proprietatilor. In Maramures exista enorm de multe probleme complicate. Ma refer la composesorate, persoane juridice care detin sentinte judecatoresti definitive, dar nu sunt puse in aplicare. Voi fi solidar cu ce promoveaza Guvernul, mai avem in vedere legea despre impozitul reinvestit, legile de pensii speciale. Am obligatii mari pe aceste initiative legislative. Speram sa gasim solutii sa legiferam ce e important pentru tara”, a mentionat senatorul Barlea.
In ce-l priveste pe deputatul Catalin Chereches, acesta nu a facut referire la anumite obiective pe care sa le sustina in sesiunea parlamentara, insa a aratat ca isi va indrepta atentia spre maramureseni si ca le va asculta of-urile.
Sinceritatea unui parlamentar…
Deputatul PDL Maramures, Doru Lese pare sa fie cel mai realist dintre parlamentarii judetului, recunoscand ca sesiunea parlamentara nu va fi una dificila, ci una usoara, pentru ca vor fi multe zile libere. In perioada octombrie-noiembrie, parlamentarii ar urma sa se ocupe mai mult de campania electorala, decat de dezbaterea legilor.
”Va fi o sesiune parlamentara mai usoara. Va fi un program lejer, luni si marti vom avea treaba la Parlament, dupa care vom reveni acasa, pentru ca vom avea de mers in teritoriu sa ne ocupam de campania electorala”.
Doru Lese este de parere insa ca va fi o toamna fierbinte pe scena politica, cu remanieri la nivelul unor ministere, iar neintelegerile dintre cele doua partide aflate in Coalitie vor persista, mai ales ca fiecare formatiune politica va fi cu propriul interes in campania pentru alegerile prezidentiale.
”Lucrurile sunt pe muchie de cutit. Ne asteptam si la remanieri. Ministrii care nu-si vor face treaba vor fi schimbati. Se anunta a fi o toamna agitata, mai ales ca interesele celor doua partide aflate in coalitie sunt contrare. Cei din PSD sunt deja in campanie electorala, iar noi trebuie sa ne ocupam singuri de guvernare”, a concluzionat deputatul democrat liberal.
Sursa: Camelia Tocaci