În perioada 4-6 iunie 2022, sub președinția Preafericirii Sale Cardinal Lucian Mureșan, se vor desfășura la Blaj lucrările sesiunii ordinare de primăvară ale Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.
Cu prilejul împlinirii a trei ani de la vizita Sfântului Părinte Papa Francisc la Blaj, la deschiderea lucrărilor sinodale vor participa Eminența Sa Cardinalul Leonardo Sandri, Prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale și Excelența Sa Miguel Maury Buendia, Nunțiu Apostolic în România și Republica Moldova. Duminică, 5 iunie 2022, ora 10.00, se va celebra Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj, iar în după-amiaza aceleiași zile, începând cu ora 16.30 este prevăzut un moment de rugăciune în Biserica „Sfântul Apostol Andrei și Fericitul Ioan Suciu” din cartierul „Barbu Lăutaru” din Blaj.
Sinodul Episcopilor îi reunește pe toţi Episcopii Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, din România și din afara granițelor țării, reunindu-se în sesiune ordinară de două ori pe an, primăvara și toamna.