Vezi VIDEO
Grija pentru prietenii nostri patrupezi se intensifica in sezonul rece. Atunci, pe langa hrana si plimbarea zilnica, trebuie sa gasim solutii sa atenuam temperaturile scazute de afara si sa le asiguram o minima protectie, mai ales cand vine vorba despre cainii crescuti in apartament. Hainutele pentru catei sunt, asadar, nu doar un moft ci o necessitate. Specialistii spun ca acestea nu trebuie sa lipseasca la nicio plimbare, mai ales daca avem acasa un caine cu parul scurt sau unul proaspat tuns si toaletat.
In ceea ce priveste moda, si in cazul cateilor, trendul se schimba de la un an la altul. Pentru aceasta toamna sunt recomandate puloverele in carouri si hanoracele din materiale termoizolante, dar si gecile cu blanita si vestutele de fas.
“Este la fel de important sa imbracam cateii precum este sa ne imbracam pe noi si copiii nostri, pentru ca este important sa ii pastram temperatura corpului constanta, sa il ajutam sa si-o pastreze, de fapt, iar in acest scop se folosesc hainute. Trendul se schimba, la fel cum se schimba moda in cazul oamenilor. Exista hainute adaptate tuturor sezoanelor, exista hainute pentru anotimpul rece, exista hainuite pentru ploaie, dar si tinute pentru evenimente speciale, pentru diverse sarbatori cu tematica, la fel cum exista si papuci pentru cateii care au pernitele sensibile”, a declarat Camelia Angheluta, proprietara unui pet-shop din Baia Mare.
Preturile hainelor pornesc de la 50 lei pentru un hanorac sau un pulover si pot ajunge pana la 80 lei pentru un compleu, cu geaca si pantalon.
Ca si accesorii, la moda sunt in acest an sepcutele asortate cu geaca, bandanele, dar si papucii si sosetele cu talpa antiderapanta. Astfel, pentru un “trusou” complet, potrivit sezonului rece, stapanii unui patruped vor scoate din buzunare sume cuprinse intre 50 si 150 lei.
Cei mai defavorizati in timpul iernii sunt cateii de talie mica, deoarece corpul lor este mai aproape de pamant, de apa si zapada si, fiind atat de mici, sufera destul de repede din cauza intemperiilor. De partea cealalta, rase precum husky sau ciobanescul mioritic, obisnuite cu frigul si zapada, se descurca usor chiar si pe timpul iernii.
Sursa: Tania Purcaru