Întrucât această perioadă este marcată de evenimente preponderent religioase și cultural-artistice, aproximativ 400 de jandarmi maramureșeni vor fi prezenți în locurile în care se pot produce aglomerări de persoane.
”O atenție deosebită va fi acordată lăcașurilor de cult din Moisei, Bârsana, Rohia sau Lăpuș unde jandarmii vor fi prezenți pe traseele de deplasare către acestea, precum și în proximitatea bisericilor din Baia Mare, Sighetu Marmației, Vișeu de Sus sau Târgu Lăpuș, atât în această seară, cât și pe parcursul zilei de mâine, pe timpul oficierii slujbelor religioase.
Totodată, ei vor asigura măsurile de ordine publică și la o serie de evenimente cultural-artistice dintre care amintim: Festivalul ”Floare de colț” de la Sighetu Marmației, ”Fest în vale” de la Breb, Ziua Minerului de la Baia Sprie sau Zilele Moiseiului.
De asemenea, dacă veți alege să mergeți la munte în această perioadă, aproximativ 40 de jandarmi montani din cadrul Posturilor Șuior, Cavnic, Tibleș, Valea Vaserului și Borșa se vor afla în stațiunile turistice și pe traseele montane ale județului nostru pentru prevenirea situațiilor nedorite și pentru salvarea persoanelor aflate în dificultate”, au declarat reprezentanții CJSU Maramureș.
Ana-Maria Hojda