Ungerea Duhului Sfânt, despre care vorbește profetul Isaia (61,1) și pe care Isus a primit-o la începutul activității sale publice (Lc 4,18), a fost în centrul predicii pe care papa Francisc a prezentat-o la Sfânta Liturghie a crismei, prezidată în cursul dimineții de joi, 6 aprilie a.c., în bazilica San Pietro, cu participarea a peste 1.800 de preoți.
”Fără Duhul Domnului”, a spus papa la omilie, ”nu există viață creștină, iar fără ungerea sa, nu există sfințenie. El este protagonistul și e frumos ca astăzi, în ziua de naștere a preoției, să recunoaștem că El este la originea slujirii noastre, a vieții și vitalității oricărui păstor de suflete”.
Vorbind pe larg despre ungerea Duhului Sfânt, papa a remarcat importanța acesteia în viața lui Isus. După prima ”ungere”, care a avut loc în sânul Mariei, Duhul Sfânt a coborât asupra lui Isus la Iordan. Cu puterea acelei ungeri, El predica vestea cea bună și săvârșea semne minunate, căci din El ieșea o putere care îi vindeca pe toți (cf. Lc 6,19). Mai mult, ”Isus și Duhul lucrau împreună astfel încât erau ca cele două mâini ale Tatălui”, după cum se exprimă Sfântul Irineu (cf. Adv. haer. IV,20,1), ”care se îndreaptă către noi, ne îmbrățișează și ne ridică. De aceste mâini au fost însemnate mâinile noastre, unse de Duhul lui Cristos”.
La rândul lor, apostolii au fost aleși de Isus, astfel încât se poate spune că ”ungerea Cuvântului le-a schimbat viața”. Dar entuziasmul lor a ținut numai până în zilele patimii și morții lui Isus, când și-au dat seama că sunt nepotriviți și au înțeles că nu L-au înțeles. ”Isus știa că singuri ei nu aveau să reușească și de aceea l-a primis pe Mângâietorul. A fost întocmai cea de-a doua ungere, la Rusalii, cea care i-a transformat pe discipoli, făcându-i să pască turma lui Dumnezeu, nu pe sine însuși. Acea ungere cu foc a stins religiozitatea lor centrată asupra propriei persoane și a propriilor capacități: primindu-L pe Duhul, temerile și ezitările lui Petru se evaporă; Iacob și Ioan, înflăcărați de dorința de a-și da viața, încetează să mai urmărească locurile de onoare (cf. Mc 10,35-45) – carierismul – iar ceilalți nu mai stau încuiați și timorați în Cenaclu, dar ies afară și devin apostoli în lume”.
”Fraților”, a subliniat papa la omilie, ”un itinerar asemănător cuprinde viața noastră preoțească și apostolică. Și pentru noi a existat o primă ungere, care a început cu o chemare de iubire care ne-a răpit inima. Prin ea, am lăsat ancorele, iar asupra acelui entuziasm genuin a coborât puterea Duhului, care ne-a consacrat. Apoi, după timpii lui Dumnezeu, ajunge pentru fiecare etapa pascală, care marchează momentul adevărului. Acesta este un moment de criză, care are diferite forme”. Papa a enumerat aici necazuri și slăbiciuni, cerințele realității care supun uzurii rezistența idealului, o anumită obișnuință și unele încercări. Această fază ”reprezintă un povârniș decisiv pentru cel care a primit ungerea. Se poate ieși din aceasta rău, planând către o anumită mediocritate, târându-se cu greu într-o normalitate în care se infiltrează trei ispite periculoase: compromisul, prin care unul se mulțumește cu ceea ce se poate face, surogatele, prin care unul caută să se încarce cu ceva diferit de ungerea noastră, și descurajarea, cea mai răspândită, prin care, fiind nemulțumiți, unul merge înainte din inerție”.
Dar această criză – a reluat papa – poate deveni în același timp o adevărată cotitură a preoției, ”etapa decisivă a vieții spirituale, în care trebuie să se efectueze ultima alegere dintre Isus și lume, dintre eroismul carității și mediocritate, dintre cruce și o anumită bunăstare, dintre sfințenie și o onestă fidelitate față de angajamentul religios” (cf. R. Voillaume, La seconda chiamata). Acela este momentul în care pentru noi, a subliniat papa la omilie, ca și pentru apostoli, cu ajutorul Duhului Sfânt, primim ”cea de-a doua ungere”, timpul celei de-a doua chemări pe care trebuie să o auzim, în care ”să-L primim pe Duhul Sfânt nu pe entuziasmul viselor noastre, ci pe fragilitatea realității noastre”. ”Calea de urmat pentru acest pas de maturizare este recunoașterea adevărului cu privire la propria slăbiciune. La aceasta ne îndeamnă Duhul adevărului (In 16,13), care ne scutură ca să ne privim înăuntru până la capăt și să ne întrebăm: împlinirea mea depinde de bravura mea, de rolul pe care îl obțin, de complimentele pe care le primesc, de cariera pe care o fac, de superiori ori colaboratori, de confortul pe care mi-l pot garanta sau de ungerea de care este înmiresmată viața mea? Fraților, maturitatea sacerdotală trece prin Duhul Sfânt, se realizează atunci când El devine protagonistul vieții noastre. Atunci totul își schimbă perspectiva, chiar dezamăgirile și amărăciunile, chiar și păcatele, pentru că nu este vorba de a căuta să te simți mai bine corectând ceva, ci de a ne preda, fără a păstra nimic pentru noi, Celui care ne-a îmbibat la ungerea sa și vrea să coboare în noi până la capăt”.
Duhul Sfânt, a spus papa la încheierea omiliei, este cel care, prin ungerea sa, dorește să ducă armonie acolo unde nu este, armonia fiind, de fapt, urmarea ungerii sale: ”a crea armonie este ceea ce dorește, mai ales prin cei în care a revărsat ungerea sa. Fraților, a construi armonia între noi nu este doar o bună metodă pentru ca țesutul eclezial să meargă mai bine înainte, nu înseamnă a dansa un menuet, nu e o chestiune de strategie sau de politețe, ci o exigență interioară pentru viața Duhului. Se păcătuiește împotriva Duhului, care este comuniune, dacă se devine, chiar și din neglijență, instrumente de dezbinare”.
Papa a mulțumit la finalul predicii tuturor preoților, pentru mărturia și slujirea lor, pentru binele nevăzut pe care îl fac, pentru iertarea și consolarea pe care le dăruiesc în numele lui Dumnezeu. ”Fraților”, a încheiat papa, ”Spiritul lui Dumnezeu, care nu-l lasă dezamăgit pe cel care își pune încrederea în El, să vă copleșească cu pace și să ducă la îndeplinire ceea ce a început în voi ca să fiți profeți ai ungerii sale și apostoli de armonie”.
După omilie, au avut loc reînnoirea promisiunilor preoțești și sfințirea uleiurilor pentru sacramente, care vor fi folosite la administrarea Botezului, Mirului și Ungerii bolnavilor.
În cursul după-amiezii, cu Sfânta Liturghie a Cinei Domnului, Biserica începe sacrul triduum pascal. Papa a ales anul acesta să celebreze Sfânta Liturghie a Cinei Domnului în mijlocul minorilor din centrul de detenție Casal de Marmo, din Roma.
În Vinerea Sfântă, zi aliturgică de post și abstinență, papa prezidează Comemorarea Patimii și Morții Domnului în bazilica San Pietro la ora 17.00. În cursul serii, începând cu ora 21.00, Sfântul Părinte prezidează devoțiunea ”Calea Crucii” la Coloseum, la finalul căreia împarte binecuvântarea apostolică. Ca și anii precedenți, devoțiunea ”Calea Crucii” este transmisă în mondoviziune.
– Servicii de creare site web
