Maica Domnului este considerata cea mai inalta sfintenie omeneasca cinstita de Biserica, iar Adormirea Maicii Domnului este cea mai importanta dintre sarbatorile ei si marcheaza ridicarea ei la Cer. Sarbatoarea este precedata de doua saptamani de post si este urmata de un important sezon de nunti (16 august – 14 noiembrie), precum si de reluarea targurilor.
Fecioara Maria este identificata in Panteonul romanesc in mai multe ipostaze: Santamaria Mare (15 august), Santamaria Mica (8 septembrie) si cu sinonimele Maicii (Precesta Mare si Precesta Mica), dupa cum precizeaza profesorul Ion Ghinoiu.
Slujbe religioase si campanie electorala la Moisei
UPDATE: O multime impresionanta de oameni a participat la hramul manastirii din Moisei, la slujba oficiata de PS Justinian Chira, episcopul Maramuresului si Satmarului. Potrivit estimarilor primarului Toader Stetcu, la slujba au fost prezenti intre 15.000 si 20.000 de credinciosi din intreg judetul.
"Au fost si politicieni. Presedintele Partidului Conservator nu a mai venit, desi asa a fost vorba. In schimb au fost parlamentari. A venit Mircea Man de la PD, Dan Mihalache de la PSD, Ioan Corodan de la liberali, care a fost si cu primarul de la Baia Mare, Cristian Anghel", a spus acesta, recunoscand ca e un semn ca se apropie campania electorala iar politicienii tin sa fie in randul alegatorilor cu orice prilej.
Primarul din Moisei a mai declarat ca slujba s-a desfasurat "in liniste" si ca nu s-au semnalat niciun fel de incidente. "Cata vreme este respectat protocolul pe care l-am incheiat cu Episcopia toate sunt bune", a declarat el, referindu-se la tensiunile intre enoriasi si capii locali ai Bisericii Ortodoxe dupa ce acestia din urma au dorit sa il pensioneze pe staretul manastirii de la Moisei.
Trafic blocat de 2.000 de masini la Barsana
Circa 2.000 de masini au paralizat traficul auto pe drumul judetean 187, acestea fiind parcate pa marginea soselei de credinciosii care au luat parte la liturghia de la Manstirea din Barsana.
Intre orele 11.00 si 13.00, in zona aproape ca nu s-a putut circula. Desi au fost mobilizate echipaje numeroase de politisti, acestea au fost depasite de situatie din cauza numarul mare de credinciosi prezenti la slujba.
”Nu mai lasa masini. Aici e nebunie”, s-au auzit prin statie vocea unui politist exasperat. ”Vreo 50 de masini in zece minute deblocam”, a spus un coleg al acestuia, ca sa arate ca situatia nu este atat de grava. Soferii au incercat sa inteleaga situatia, insa au fost si unii ai caror nervi au rabufnit. ”Este inadmisibil. Politia nu trebuia sa lase sa se intample asa ceva”, a spus un conducator care deja se pierduse cu firea din cauza timpului lung de asteptare.
Pentru prima data din 1989, liturghia de la Rohia a fost oficiata de un episcop "strain"
La Manastirea ”Sfanta Ana” din Rohia, pelerinajul a inceput de luni, iar la Sfanta Liturghie Arhiereasca, oficiata de PS Sebastian Ilfoveanu, arhiepiscop vicar al Arhiepiscopiei Bucurestiului, au participat circa 15.000 de oameni.
Este pentru prima data din 1989 incoace cand slujba de Sfanta Marie Mare este oficiata de un episcop "strain". Parintele Macarie Motogna de la Manastirea "Sfanta Ana" a explicat ca in judet sunt trei manastiri mari a caror hram cade pe 15 august, iar cum PS Iustinian Chira a tinut sluba la Moisei, iar PS Iustin Sigheteanu, la Bixad, la Rohia a venit episcopul vicar Sebastian Ilfoveanu.
Parintele macarie Motogna a mai spus ca la slujba din cursul noptii de luni spre marti si la care au luat parte circa 6.000 de credinciosi s-au impartasit peste 1.000 de persoane.
Hram si la manastirea de pe Dealul Crucii din Baia Mare
O slujba speciala a fost si la la Manastirea greco-catolica ”Sfanta Maria” din Baia Mare, de la Dealul Crucii, al carei hram se sarbatoreste in 15 august. Credinciosii au pornit in pelerinaj de pe strada Minerilor, dupa care PS Ioan Sisestean, episcop greco-catolic din Maramures, a oficiat liturghia.
Si aici o masa mare de oameni a fost prezenta la slujba, iar pentru ca traficul spre manastire sa nu se blocheze s-a decis inchiderea circulatiei spre Dealul Crucii pana la incheierea evenimentului.
Sarbatoare religioasa si campeneasca in Baia Sprie
Sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului este cinstita in Baia Sprie de intreg orasul, e drept printre mici si bere, pentru ca aceasta coincide cu zilele orasului. Deschiderea oficiala a manifestarii are loc la ora 19.00, dupa care localnicii si restul invitatilor vor putea urmari concertele sustinute de Cristina Rus si Trupa Morandi. Inainte de distractie se va tine insa o slujba in biserica romano-catolica din Baia Sprie, al carei hram este in aiua de Sfanta Marie Mare.
Joi, 16 august, serbarea va continua, de la ora 13.00, cu o sedinta extraordinara a Consiliului Local Baia Sprie. Mai multa miscare se anunta in zona scenei, pe care vor urca Nicolae Furdui Iancu si formatia ”Crai Nou”, Anna Lesko si trupa Akcent, zilele orasului incheindu-se cu un foc de artificii.
Adormirea Maicii Domnului vestita cu un ram de finic
Potrivit scrierilor crestine, cu trei zile inainte de Adormirea Maicii Domnului, Iisus Hristos l-a trimis tot pe arhanghelul Gavriil, ca si de Buna Vestire, sa o anunte pe Sfanta Maria ca urmeaza sa paraseasca aceasta lume, pentru a ajunge la marirea si cinstea de a sta in ceruri cu Mantuitorul.
Arhanghelul Gavriil i-a adus Sfintei Maria o ramura de finic (un palmier cu ale carui ramuri a fost intampinat si Iisus la intrarea in Ierusalim), un semn pe care aceasta l-a inteles, astfel incat a facut pregatirile pentru inmormantarea sa si s-a dus apoi pe Muntele Maslinilor, unde avea obiceiul sa se roage.
Cand s-a intors, a cazut din nou in rugaciune, a aprins lumanarile si tamaia, le-a chemat pe sfintele care vietuiau impreuna cu ea si le-a spus: "Iata, a sosit vremea ca eu sa va las si sa ma duc la Fiul Meu". Acelasi lucru l-a spus si apostolilor, apoi s-a intins pe pat si si-a dat duhul.
Apostolii au inceput sa cante impreuna cu ingerii, au luat patul Maicii Domnului si au pornit cu el spre Gradina Ghetsimani, ca sa il aseze in mormant. In prezenta apostolilor, trei zile si trei nopti s-au auzit cantari ingeresti in jurul mormantului.
Sfantul Apostol Toma i-a rugat pe ceilalti sa-i deschida si lui mormantul, pentru ca el nu fusese de fata la Adormirea Maicii Domnului, si atunci a fost dezvaluita minunea: in mormant era doar giulgiul.
Traditii si obiceiuri de Sfanta Marie Mare
– se culeg flori si se pun la icoana Fecioarei Maria, considerandu-se ca apoi sunt bune de leac
– se aduna ultimele plante de leac
– se poate afla cum va fi toamna (Daca infloresc trandafirii pe la Sfanta Maria, toamna va fi lunga.)
– este un alt moment important al calendarului viticol, ziua in care se tocmesc pandarii pentru vii si in care se leaga ciocul pasarilor pentru a nu prada strugurii
– intre Santa Marii se seamana graul
– se impart struguri si prune pentru sufletul mortilor (In partile Moldovei, Sfanta Maria Mare era considerata "a mortilor", fiind pomeniti toti cei cu numele derivat din Maria si doar la Sfanta Maria Mica (8 septembrie) fiind sarbatoriti cei vii cu asemenea nume.)
– barbatii sunt obligati sa poarte caciula intre Santamarie si Sangiroz
Sursa: Meda Muntean