Astăzi, în ziua a doua din săptămâna Sfintelor Pătimiri, Hristos a dorit ca prin parabola celor zece fecioare, să ne descopere importanța pregătirii fiecăruia dintre noi în vederea Judecății de Apoi.
Mesajul central al acestei pilde este că noi trebuie să fim pregătiţi din punct de vedere spiritual în orice moment al vieţii noastre pentru cea de-a doua venire a Domnului Nostru Iisus Hristos sau pentru plecarea noastră la ceruri și întâlnirea cu Mirele. Evanghelia ne îndeamnă să avem deodată atât candela dreptei credințe, cât și untdelemnul curăției și al faptelor bune.
Dar pentru a putea intra împreună cu Mirele trebuie îndeplinite condițiile arătate în parabola celor zece fecioare: privegherea (trezvia duhovnicească), feciorie (curăția) și untdelemn în candele. Sfinții Părinți explică faptul că untdelemnul din candelele fecioarelor însemnează milostenia, ceea ce înseamnă că fecioria, pentru a fi mântuitoare, trebuie unită cu milostenia.
Candelele aprinse simbolizează faptele bune, care trebuie să ardă până la sfârșitul lumii, adică până la sfârșitul fiecăruia dintre noi. Intrarea în Împărăția lui Dumnezeu este asemenea unei nunți. Pentru acest lucru, Hristos vine ca Mire la Judecata de Apoi.
Așadar, pilda celor zece fecioare este un îndemn la o neîncetata priveghere: „De aceea și voi fiți gata, ca în ceasul în care nu gândiți Fiul Omului va veni”.
În Icosul de la Sinaxarul zilei se găsește o frază deosebită care se adresează fiecăruia dintre noi: „talantul cel dat ție cu iubire de osteneală, lucrează-l”.
Tot în această zi se face pomenirea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, episcopul Râmnicului și a Sfântului Sfinţit Mucenic Antipa, episcopul Pergamului.
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult