Scrisoare apostolică a suveranului pontif Ioan Paul al II-lea către episcopat, cler și credincioși despre sfântul Rozariu.
INTRODUCERE
1. Rozariul Fecioarei Maria, care s-a dezvoltat în mod progresiv în al doilea mileniu sub inspirația Duhului lui Dumnezeu, este o rugăciune prețuită de mulți sfinți și recomandată de magisteriu. În simplitatea și profunzimea ei, ea rămâne, chiar și în acest al treilea mileniu care abia a început, o rugăciune de o semnificație deosebită, destinată să aducă roade de sfințenie. Ea se încadrează bine în itinerarul spiritual al creștinismului care, după două mii de ani, nu a pierdut nimic din prospețimea de la început, și care se simte îndemnat de Duhul lui Dumnezeu „să înainteze în larg” („duc in altum!„) pentru a spune din nou, ba chiar pentru a „striga” lumii, că Isus Cristos este Domn și Mântuitor, „calea, adevărul și viața” (In 14,6), „ținta istoriei umane, punctul spre care converg dorințele istoriei și civilizației” (1).
Rozariul, de fapt, deși este caracterizat de aspectul său marian, este o rugăciune profund cristologică. În sobrietatea elementelor sale, concentrează în sine profunzimea întregului mesaj evanghelic, constituind un fel de compendiu al acestuia (2). În el răsună rugăciunea Mariei, veșnicul ei Magnificat pentru opera Întrupării mântuitoare începută în sânul ei feciorelnic. Prin el, poporul creștin învață la școala Mariei, pentru a se lăsa inițiat în contemplarea frumuseții chipului lui Cristos și în experimentarea profunzimii iubirii sale. Prin Rozariu creștinul dobândește belșug de haruri, ca și cum le-ar primi din înseși mâinile Maicii Mântuitorului.
Pontifii romani și Rozariul
2. Acestei rugăciuni mulți din predecesorii mei i-au atribuit o mare importanță. În acest sens, merite deosebite a avut Leon al XIII-lea care la 1 septembrie 1883 promulga enciclica Supremi apostolatus officio (3), un document valoros, cu care a inaugurat o serie de alte intervenții pe marginea acestei rugăciuni, indicând-o ca un instrument spiritual eficient în fața răutăților societății. Printre ultimii papi care, în perioada conciliară, s-au distins în promovarea Rozariului, doresc să amintesc pe fericitul Ioan al XXIII-lea (4) și mai ales pe Paul al VI-lea, care în exortația apostolică Marialis cultus a subliniat, în spiritul Conciliului Ecumenic Vatican II, caracterul evanghelic al Rozariului și orientarea sa cristologică.
În plus, eu însumi nu am pierdut nici o ocazie de a îndemna la recitarea frecventă a Rozariului. Încă din anii tinereții această rugăciune a avut un loc important în viața mea spirituală. Recenta mea călătorie în Polonia mi-a amintit cu intensitate acest lucru, mai ales vizita la sanctuarul din Kalwaria. Rozariul m-a însoțit în momentele de bucurie și în cele de încercare. Lui i-am încredințat multe griji; în el am aflat mângâiere. Acum douăzeci și patru de ani, la 29 octombrie 1978, la numai două săptămâni de la alegerea în scaunul lui Petru, deschizându-mi într-un fel sufletul, m-am exprimat astfel: „Rozariul este rugăciunea mea preferată. O rugăciune minunată! Minunată în simplitatea și în profunzimea ei. […] Se poate spune că Rozariul este, într-un anume fel, un comentariu-rugăciune la ultimul capitol al constituției Lumen gentium a Conciliului Vatican II, capitol în care se tratează despre minunata prezență a Maicii lui Dumnezeu în misterul lui Cristos și al Bisericii. De fapt, pe fundalul cuvintelor Bucură-te, Marie, prin fața ochilor sufletului trec principalele episoade ale vieții lui Isus Cristos. Ele sunt alcătuite în ansamblu din misterele de bucurie, de durere și de slavă, și ne pun în comuniune vie cu Isus prin – am putea spune – inima Maicii sale. În același timp inima noastră poate să cuprindă în aceste decade de Rozariu toate faptele care alcătuiesc viața individului, a familiei, a națiunii, a Bisericii și a omenirii; întâmplări personale și întâmplări ale aproapelui și, în mod deosebit, ale acelora care ne sunt mai apropiați, la care ținem mai mult. Astfel, simpla rugăciune a Rozariului bate ritmul vieții umane” (5).
Cu aceste cuvinte, iubiți frați și surori, introduceam în ritmul cotidian al Rozariului primul meu an de pontificat. Astăzi, la începutul celui de-al douăzeci și cincilea an de slujire ca succesor al lui Petru, doresc să fac la fel. Câte haruri am primit în acești ani de la sfânta Fecioară prin Rozariu: Magnificat anima mea Dominum! Doresc să înalț recunoștința mea la Domnul prin cuvintele Maicii sale preasfinte, sub a cărei ocrotire am așezat ministerul meu petrin: Totus tuus!
Continuarea aici