Episcopul Sf. Martin de Tours are o importanță deosebită pentru comunitatea băimăreană, încă din secolul al XV-lea. În secolul al XIX-lea, în cinstea sa a fost construită o biserică în Ţintirim, iar în locul ei stă biserica de astăzi, veche de peste trei secole.
Sâmbătă, 11 noiembrie, la Biserica romano-catolică Sfânta Treime din Baia Mare a avut loc o liturghie dedicată Sfântului Martin, celebrată de István Vargin, de la Sighetu Marmaţiei. Cu el au concelebrat Róbert Szmutku, paroh, István Covaci, parohul din Băiţa, și József Fanea, parohul din Porumbeşti. Copiii din parohie au defilat în procesiune la biserică cu felinare aprinse.
La finalul slujbei, voluntarii parohiei au oferit celor prezenţi pâine unsă cu untură de gâscă și ceai.
Episcopul Saint Martin de Tours s-a născut în Pannonia, azi Szombathely – Ungaria, în jurul anului 316 și a murit în 397. Era soldat, dar după ce a auzit chemarea Domnului, a renunțat la profesia militară, iar în anul 371 a fost ales episcop de Tours. Cu numele său sunt asociate mai multe legende, dintre care cea mai faimoasă este împărțirea mantiei de soldat cu un cerșetor, precum și atunci când s-a ascuns cu umilință în cuibul gâștelor pentru a nu fi ales episcop, dar gâștele l-au trădat cu vocile lor.
Potrivit tradiției, cine nu mănâncă gâscă de Sf. Martin va muri de foame tot anul.
Episcopul Martin a murit in ziua de 8 noiembrie 397, iar înmormântarea sa a avut loc la 11 noiembrie la Tours, o mulţime de oameni aducându-i un ultim omagiu. De atunci, sărbătoarea sa se ţine la 11 noiembrie.