Tragedie în această dimineaţă într-o locuinţă din sectorul 5 al Capitalei. Trei copii, cu vârste de 2, 3 şi 6 ani, şi-au găsit sfârşitul, în urma unui incendiu devastator care le-a cuprins locuinţa.
Mama a sunat la 112 și a cerut ajutor pompierilor, însă nu s-a mai putut face nimic pentru cei trei copii. Apelul la 112 s-a făcut în jurul orei 5.35, când o femeie a cerut ajutorul pompierilor pentru a stinge un incendiu produs la o locuință în Sectorul 5. „Primele echipaje de intervenție ajunse la caz au constatat că incendiul era deja stins și că se manifestase la un pat. Au fost identificate 3 victime în camera respectivă, copii cu vârstele de 2, 3 și 6 ani. S-au efectuat manevre de resuscitare. Din nefericire s-a constatat decesul acestora”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov. Au intervenit 4 ambulanțe SMURD, 3 autospeciale de stingere, 1 echipaj pentru descarcerare.