Duminică, 6 martie, la ora 11.00, polițiștii din Borșa au fost sesizați despre faptul că în zona alpină Puzdrele din Borșa a fost găsită o persoană decedată.
La fața locului s-a deplasat o echipă operativă care a identificat cadavrul unui bărbat de 48 de ani din Botoșani, fiind găsit de fratele acestuia la aproximativ 2 kilometri de stâna unde acesta locuia.
În urma examinării exterioare a cadavrului nu au fost identificate urme vizibile de violență.
Corpul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la prosectura spitalului din Borșa, ulterior fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Maramureș în vederea efectuării necropsiei.
În continuare polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzei decesului sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.