Pasageri de pe feribotul Norman Atlantic care au sarit in apa, fugind de incendiul care devasta nava, la sfarsitul lui decembrie, in Adriatica, ar fi fost atacati de rechini, scria presa italiana luni.
Autopsii urmeaza sa fie efectuate in prezenta unui specialist in biologie marina, dupa ce anchetatorii au anuntat ca cel putin unul dintre cele noua cadavre recuperate prezinta rani ce seamana cu niste muscaturi de rechini, potrivit presei.
Incendiul a izbucnit pe 28 decembrie, pe puntea inferioara a acestui feribot italienesc inchiriat de catre o companie greceasca. Pasagerii si echipajul au fost salvati cu elicopterul, de pe mare, in conditii meteorologice foarte dure.
Autoritatile italiene au anuntat ca au fost salvate 477 de persoane si ca s-au inregistrat cel putin 11 morti, dar numarul disparutilor ramane necunoscut, tinand cont de prezenta la bord a unor pasageri clandestini.
Feribotul a fost remorcat pana in portul Brindisi, in sud-estul Italiei.
Sursa: Mediafax