Sub simbolul florii de „nu-ma-uita”, in fiecare an, data de 25 mai marcheaza Ziua Internationala a Copilului Disparut.
In judetul Maramures, de la inceputul acestui an, 29 de minori au fost reclamati disparuti, toate cazurile fiind solutionate de politistii maramureseni. Situatiile sesizate reprezinta plecari voluntare ale minorilor de la domiciliu sau din casele de tip familial. Majoritatea copiilor disparuti sunt fete cu varsta peste 14 ani.
Intrucat prevenirea si solutionarea cazurilor privind disparitiile de copii reprezinta o prioritate pentru politistii maramureseni, in aceasta saptamana lucratorii Compartimentului de Analiza si Prevenire a Criminalitatii vor organiza mai multe intalniri cu elevii pentru a-i informa cu privire la riscurile la care se expun atunci cand aleg sa fuga de acasa.
SFATURI PENTRU PARINTI:
Pentru a evita disparitia copilului dumneavoastra:
• supravegheati-va in permanenta copilul, la joaca, atunci cand va aflati la cumparaturi si in zonele aglomerate; cateva clipe de neatentie sunt suficiente ca acesta sa dispara sau sa se accidenteze;
• invatati-l ca are voie sa plece doar cu permisiunea dumneavoastra si ca trebuie sa spuna intotdeauna unde si cu cine pleaca;
• explicati-i, pe intelesul sau, cu exemple concrete, ca nu este bine sa intre in vorba cu persoane straine si nici sa accepte de la acestea diverse obiecte sau promisiuni; in nici un caz nu trebuie sa se urce in masinile necunoscutilor sau sa ii insoteasca pe acestia, indiferent de pretext;
• in concedii, acordati o atentie sporita supravegherii copilului dumneavoastra; aglomeratia si mediul strain reprezinta factori de risc care pot favoriza pierderea acestuia;
• nu-l trimiteti singur la cumparaturi, mai ales in locurile pe care nu le cunoaste;
• asigurati-va ca stie numele si numarul de telefon al parintilor, precum si adresa la care locuieste;
• invatati-l ca, daca se pierde de dumneavoastra, trebuie sa ramana in zona unde v-a vazut ultima data si sa apeleze la un politist sau la un adult insotit de un copil;
• in cazul disparitiei copilului, alertati imediat Politia la numarul de telefon 112 sau sunati la Centrul Roman pentru Copii Disparuti si Exploatati Sexual, la numarul 116000.
In cazul in care copilul dumneavoastra a disparut:
• verificati la rude si prietenii apropiati daca copilul nu se afla la acestia;
• anuntati in cel mai scurt timp Politia; sesizarea disparitiei unui copil se poate face prin apel la numarul de urgenta 112, prin sesizare directa la sediul unitatii de politie sau prin sesizarea verbala a unei patrule din teren; dupa anuntarea Politiei, sunati la 116 000 la Centrul Focus, pentru a mari numarul persoanelor care il cauta si a mediatiza disparitia copilului;
• pastrati-va calmul! Chiar daca va aflati intr-o stare de emotie puternica, este foarte important sa va stapaniti, pentru a oferi politistilor toate detaliile ce ii pot ajuta sa va gaseasca copilul in cel mai scurt timp.
Trebuie sa fiti in masura sa furnizati anchetatorilor:
– descrierea semnalmentelor si a semnelor particulare;
– cateva fotografii recente ale copilului;
– o inregistrare audio-vizuala, daca dispuneti de asa ceva;
– descrierea obiectelor de vestimentatie cu care era imbracat la momentul disparitiei, precum si a obiectelor pe care le avea asupra sa;
– imprejurarile in care a disparut;
– profilul sau psihic si moral, starea de sanatate;
– o lista cuprinzand persoanele din anturajul sau, locuri pe care obisnuia sa le frecventeze;
– datele de contact ale adultilor apropiati (bunici, unchi, matusi, vecini etc.)
– in general, orice informatie care vi se pare de interes pentru politisti (riscul de a fi fost luat de un membru al familiei, certuri recente, antecedente de parasire a domiciliului, disparitia unor obiecte personale din camera sa etc.).
Sursa: IPJ Maramures