Peste jumatate dintre persoanele implicate intr-o relatie recomanda partenerului de viata sa slabeasca sau sa renunte la anumite vicii. Aproape 60% dintre persoanele implicate intr-o relatie recomanda partenerului de viata sa slabeasca, acestea referindu-se nu doar un kilogram sau doua, ci la peste sase kilograme, in timp ce 80% dintre oameni si-ar dori ca partenerii lor sa renunte la fumat.
Potrivit unui studiu realizat de British Heart Foundation, 58% dintre persoanele participante la aceasta cercetare considera ca cea mai buna modalitate de a-si incuraja si motiva partenerul este de a-i cere direct, fara menajamente, sa faca un anumit lucru, informeaza dailymail.co.uk.
O alta cercetare, publicata in revista Heart Matters, arata ca un sfert din cele 1.426 de persoane intervievate si-ar dori ca partenerul de viata sa renunte la consumul de alcool. Doar trei procente dintre cei intervievati spun ca si-ar recompensa partenerul de viata pentru ca a ales sa isi schimbe obiceiurile, in timp ce mai putin de un procent dintre acestia spun ca ofera ceva la schimb pentru schimbarea obiceiurilor partenerului.
Rezultatele studiilor vin la putin timp dupa ce Weight Watchers a dat publicitatii o statistica potrivit careia 43% dintre britanici mananca mai mult decat ar trebui. Potrivit datelor, un britanic ajunge sa manance anual aproximativ 1.270 de kilograme de alimente – echivalentul greutatii unei echipe de fotbal sau a 14 pui de elefant. Cantitatea este cu 384 de kilograme mai mare fata de necesarul de alimente pe un an al unei persoane.
Sursa: Mediafax