Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș organizează, în această perioadă, acțiunea FOC DE ARTIFICII. Aceasta este o campanie de prevenire care urmărește verificarea legalităților operațiunilor cu articole pirotehnice desfășurate atât de persoanele fizice cât și de cele juridice. Se dorește evitarea producerii unor evenimente negative, precum rănirile de persoane, incendiile sau distrugerea de bunuri.
Polițiștii reamintesc că minorii nu au dreptul să utilizeze articole pirotehnice. Singurele obiecte pirotehnice pe care le pot utiliza minorii (care au împlinit vârsta de 16 ani) sunt lumânările scânteitoare și artificiile de tort. Acestea trebuie achiziționate de la societăți comerciale autorizate în acest sens.
Celelalte obiecte pirotehnice, precum petardele și obiectele zburătoare luminoase, pot fi folosite doar de către pirotehnicienii autorizați în condițiile legii. Polițiștii atrag atenția asupra faptului că orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
A.B.
Sursa: I.P.J. Maramureș