Având în vedere faptul că vacanţa de iarnă se apropie cu paşi repezi, poliţiştii de prevenire le transmit copiilor câteva sfaturi despre ceea ce înseamnă o conduită preventivă:
– când rămâneţi singuri acasă, este bine să încuiaţi uşa cu cheia, să verificaţi cine bate ori sună la uşă, uitându-vă prin vizorul uşii, să nu deschideţi uşa necunoscuţilor, chiar dacă aceştia susţin că sunt trimişi de părinţii voştri sau de alte rude;
– când vă aflaţi singuri pe stradă, să nu purtaţi la vedere telefoane mobile, lănţişoare sau alte bijuterii, deoarece acestea reprezintă o tentaţie pentru hoţi;
– să aveţi curaj să spuneţi NU invitaţiilor ori rugăminţilor necunoscuţilor, deoarece nu puteţi cunoaşte intenţiile ascunse ale acestora;
– când plecaţi de acasă, anunţaţi-vă părinţii despre locul unde vă aflaţi;
– în cazul în care sunteţi victima unui conflict, a unui furt sau a unui comportament dubios ori agresiv, să anunţaţi imediat părinţii, profesorii sau poliţiştii de proximitate pe care îi întâlniţi;
– nu luaţi în considerare eventualele mesaje primite pe telefon sau pe e-mail în care sunteţi desemnaţi câştigători, fără temei, al vreunui concurs ori sondaj, organizat de o firmă de renume şi cu o puternică reputaţie; să nu acceptaţi în nici un caz să trimiteţi persoanelor necunoscute bani în avans pentru aducerea unui premiu, la care aţi fost ales câştigător.
– utilizarea articolelor pirotehnice poate genera consecinţe imprevizibile şi periculoase. Din acest considerent vă informăm că acestea trebuie utilizate doar în condiţiile legii.
Urăm tuturor copiilor o vacanţă de iarnă cât mai liniştită şi plină de bucurii!