Surorile Charlotte si Julie Bonaventura din Franta vor conduce mansa a doua dintre campioanele Romaniei si Rusiei, partida care se va disputa sambata, in Volgograd. Gemenele Bonaventura sunt cele care au condus chiar primul meci disputat de HCM Baia Mare in sezonul continental precedent, in turneul de calificare in EHF Champions League, meci jucat in compania danezelor de la Viborg si castigat la scorul de 26-25 (11-12).
Tot ele au condus si al doilea joc al baimarencelor in respectivul turneu de calificare, cel disputat cu Team Tvis Holstebro, si castigat cu 36-23 (20-10). Delegat din partea Federatiei Europene de Handbal pentru confruntarea din 11 aprilie dintre Dinamo-Sinara si HCM Baia Mare a fost desemnat Predrag Pavicevic din Muntenegru.
Date furnizate de Federatia Europeana de Handbal.
Foto (c) finnishladieshandball.wordpress.com.
Sursa: George Dragu