In urma cu 13 ani, de ziua Sfantului Proroc Ilie, in 20 iulie 2002, Biserica pierdea “un mare ascet si mijlocitor pentru oameni la Dumnezeu”. Imparatia lui Dumnezeu il primea in sanul sau pe unul din marii duhovnici ai Romaniei, nascut in tinutul binecuvantat al Maramuresului, parintele Lavrentie Sovre. Fiii sai duhovnicesti raspanditi prin toate colturile Romaniei, dar si prin alte tari poarta vie amintirea sa in sufletele lor, incercand sa puna in practica la tot pasul sfaturile pe care le-au invatat de la Parintele lor drag care a stiut ca nimeni altul sa imparta cu ei bucuriile si tristetile, invatandu-i ce inseamna postul, rugaciunea si viata traita in Hristos.
Chipul senin si bland al parintelui Lavrentie Sovre pare sa le zambeasca si acum din fotografie, ucenicilor sai care ii urmeaza povetele date cu multa dragoste in timpul vietii sale. Alteori privirea sa incarcata de lumina harica pare sa se schimbe si sa devina una mustratoare in cazul in care fiii sai duhovnicesti gresesc si aluneca in neascultarea fata de Dumnezeu. Asa il percep si acum unii dintre ucenici pe parintele lor de suflet, cel care a schimbat vietile multora dintre ei, invatandu-i pas cu pas la fel ca un tata grijuliu si iubitor, alfabetul duhovnicesc.
Pe marele duhovnic, fiii sai duhovnicesti si-l amintesc ca fiind un om simplu. A trait toata viata in simplitate. In toata viata lui, ziua se unea cu noaptea, pentru ca parintele nu pregeta sa-i primeasca la orice ora pe cei care aveau nevoie de un sfat sau de un umar pe care sa-si desarte durerea. Spovedea ore in sir, fara sa dea semne de oboseala, avand doar un scop: acela de a calauzi sufletele ce i-au fost incredintate spre pastorire pe calea mantuirii, considerand ca in ziua de azi cand “pacatul a devenit moda” e nevoie mai mare ca oricand de Taina Spovedaniei. In fiecare noapte pleca in diferite locuri din tara pentru a savarsi Taina Sfantului Maslu.
Marturii despre “omul lui Dumnezeu”
Pe parintele Lavrentie Sovre il cautau oameni din toate colturile lumii. Inclusiv din tinutul sau natal, al Maramuresului veneau credinciosi dornici sa afle o povata sau sa se spovedeasca.
Unul dintre slujitorii bisericii, nascut in Maramures, parintele Chesarie Bertea, care acum slujeste in New York la Biserica “Sfanta Maria”, este convins ca parintele Lavrentie este sfant si ca va veni in curand ziua in care Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane il va canoniza. De altfel sfintenia marelui duhovnic a fost vizibila inca din timpul vietii. Parintele Chesarie Bertea a rememorat cu drag una dintre intamplarile care i-au fost povestite de unul dintre ucenicii parintelui Lavrentie, de monahul Chiril.
Cum parintele Lavrentie calatorea mult noaptea, mergand sa faca Sfantul Maslu, acolo unde era solicitat si unde era mare nevoie, la un moment dat mergand cu masina, ii spune parintelui Chiril sa o apuce pe un drum laturalnic plin de gropi si de noroi. Ucenicul sau se uita neincrezator la parintele Lavrentie si refuza sa mearga. Duhovnicul ii spune insa raspicat: “Fa ascultare”. Cu indoieli in suflet, parintele Chiril o ia in directia indicata, dar la un moment dat masina se impotmoleste in noroi.
Atunci, parintele Chiril se razvrateste si incepe sa carteasca, spunandu-i duhovnicului ca de la inceput i-a atras atentia ca nu trebuie sa se deplaseze pe acel drum. Cu ochii sai albastri, patrunzatori, parintele Lavrentia se uita la ucenicul sau, iese din masina si pentru cateva clipe dispare. Parintele Chiril se apuca de rugaciune, ingandurat si temator ca acum va fi nevoit sa-l caute si pe parintele Lavrentie care disparuse.
Dupa cateva minute, parintele Lavrentie se intoarce, fara a avea vreo urma de noroi pe haine sau pe pantofi, ii da ucenicului sau, cele doua buloane de la roti cazute in noroi, dar fara ca pe ele sa fie vreo urma de mizerie si ii spune sa le monteze. Dupa ce pune in aplicare sfatul duhovnicului sau, parintele Chiril se urca suparat la volan. Parintele Lavrentie ii spune: “Acum porneste masina si sa plecam”. In continuare neincrezator, ucenicul face totusi ascultare si minune: masina se urneste imediat din loc si ajung la manastire, fara nicio problema, asa cum ii spusese parintele Lavrentie. Timp de o saptamana, parintele Chiril n-a mai scos nicio vorba, dandu-si seama de faptul ca un sfant nu trebuie contrazis niciodata.
Una dintre fiicele duhovnicesti din Maramures, Maria, deapana, cu mare drag, firul amintirilor despre cel care i-a fost duhovnic, timp de zece ani. Maria stie ca parintele a avut un rol esential in existenta ei si isi aminteste cat de importanta era binecuvantarea duhovnicului sau in tot ce facea. Inca de la inceput, mai in gluma, mai in serios, parintele a atentionat-o pe Maria: “Ai grija ce faci pentru ca eu am un ochean si vad tot ce faci la tine acasa”.
Avea sa se convinga deseori de darul inaintevederii al parintelui. Odata, i-a cerut binecuvantare sa se spovedeasca la un alt duhovnic, mai aproape de casa, dar n-a primit binecuvantare pentru acest lucru. Parintele i-a zis: “Crezi ca ai sa gasesti pe altul mai bun?”. “Nu, parinte, dar e departe, e dificil de ajuns si e greu cu banii”, a raspuns Maria. Atunci parintele Lavrentie i-a zis: “De ce nu folosesti banii pe care ii ai in banca?”, bani despre care doar maramureseanca stia, fara sa spuna cuiva.
Altadata, parintele i-a spus raspicat: “De acum gata cu doua oale pe foc”. Asta pentru ca femeia obisnuia ca in posturi sa gateasca mancare de post, dar si mancare de dulce pentru sotul ei. A mers cu inima stransa acasa si i-a marturisit sotului sau indemnul primit la spovedanie. Surprinzator, barbatul sau nu a cartit si nu s-a razvratit, ci a ales sa se conformeze acestui sfat, iar din acea zi in casa familiei Mariei nu s-a mai mancat de dulce in posturi.
O alta fiica duhovniceasca, Mirela, obisnuia sa-l numeasca pe parinte Mos Craciun, datorita darniciei si bunatatii sale. Intr-un an, parintele a trimis familiei Mirelei un pachet pentru sarbatorile de Pasti, precizand: “Spune-i ca-i din partea lui Mos Craciun”, fara ca vreo persoana sa-i fi spus prin viu grai despre apelativul folosit de tanara. De parintele nu puteai sa ascunzi nimic, pentru ca iti cunostea mai bine ca oricine interiorul, dar stia si fiecare pas, gest sau vorba pe care o rosteai, dovedind ca era cu adevarat “Omul lui Dumnezeu”. Sunt multe insa amintirile care ii leaga pe ucenici de duhovnicul lor, trecut la Domnul intr-o zi de mare sarbatoare: de Sfantul Ilie, in urma cu 13 ani.
Repere bibliografice din viata marelui duhovnic maramuresean
Parintele Lavrentie Sovre s-a nascut in 5 septembrie 1923 in satul maramuresean Trestia. Pentru familia sa a fost cu adevarat o binecuvantare primita in dar de la Dumnezeu. Mama sa, Paraschiva s-a rugat cu multa staruinta sa-i daruiasca Dumnezeu un fecior pentru ca avea doar o fata, iar rugaciunile sale n-au ramas fara raspuns. Asa a venit pe lume Gavrila care a fost incredintat de parintii sai, ocrotirii Sfantului Arhanghel Gavriil.
Inclinatia spre viata monahala a lui Gavrila a fost vizibila inca de cand acesta era mic copil. Parintele Lavrentie isi amintea ca ii placea sa evite zarva copilareasca, preferand sa stea singur, ori cu tatal sau. De asemenea, acesta iubea sa mearga la biserica si sa asculte invataturile preotului din sat, despre sfintii pictati pe peretii sfantului lacas. La varsta de 16 ani face un pelerinaj la Manastirea Rohia si ia decizia sa urmeze calea monahala.
Intra ca frate in Manastirea Toplita, in anul 1940, iar in anul 1941 trece linia de demarcatie din Ardeal care era stapanit de maghiari. Ajunge la Manastirea Neamt, unde vrea sa urmeze seminarul, insa este luat in armata a doua zi de Pasti. Din cauza unor probleme de sanatate este lasat la vatra, astfel incat dornic de o viata despatimita, alege sa intre in Manastirea Frasinei.
Parintele Lavrentie Sovre s-a nevoit pana la sfarsitul vietii sale pamantesti in ctitoria Sfantului Ierarh Calinic, din judetul Valcea, la Manastirea Frasinei cunoscuta pentru aspra nevointa si mai ales pentru randuiala specifica Sfantului Munte Athos, acolo unde nu au voie sa intre femeile.
Sursa: Camelia Tocaci
– Servicii de creare site web
