Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, din încredinţarea Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea „Sfinţii Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii Constantin şi mama sa Elena” Budeşti, Protopopiatul Sighet, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi din care au făcut parte Pr. Vasile Aurel Pop, protopopul de Sighet, Protos. Mihail Bud, stareţul Sfântului locaş, Pr. Mircea Conţ, paroh în Culcea, Pprotopopiatul Baia Mare, alţi preoţi invitaţi.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinşitul Părinte Timotei Sătmăreanul a vorbit credincioşilor despre Sfinţii Împăraţi Constantin şi Mama sa Elena, despre edictul de la Milano, prin care s-a dat libertate de slujire creştinilor, despre lucrurile statornicite în biserică şi viaţa societăţii de primul împărat creştin Constantin, despre bisericile ridicate de cei doi împăraţi, despre descoperirea de către Împărăteasa Elena a lemnului Sfintei Cruci pe care a fost Răstignit Mântuitorul.