Vezi VIDEO
Desi mai sunt doar doua saptamani pana la Craciun, maramuresenii nu se inghesuie deocamdata sa cumpere cadouri pentru cei dragi. Pana si la raioanele de alimente e pustiu. Clientii – putini – vin, se uita si… pleaca. Ori nu sunt hotarati ori portofelele „subtiri” ii determina sa caute locuri unde marfa se vinde la preturi mai putin piperate, ca… orice banut conteaza pe vremuri de criza.
La unul dintre centrele comerciale din Baia Mare, unde si in zilele obisnuite de obicei nu aveai loc sa arunci un ac de cumparatori, mai ales inainte de sarbatori, mai mare a fost mirarea cand in incinta se afla extrem de putina lume. Putina si nehotarata.
“ Inca nu am cumparat nimic. Ma uit la preturi, studiez piata. Mai este vreme. Anu asta a fi mai greu cu cumparaturile” a spus in treacat o baimareanca ce avea sacosele goale.
Cei mai multi dintre maramureseni sunt constienti, in schimb, ca anul acesta trebuie sa stranga cureaua din cauza crizei. Cei care isi fac cele mai putine griji privind mancarea de sarbatori sunt cei care locuiesc la tara.
“Noi, daca suntem de la tara, nu ne batem capul cu mancarea, ca mai taiem si noi un porc, un vitel. Nu-i problema. Ce ne mai trebuie luam din oras: zahar ulei”, a specificat o alta clienta, ce „studia piata” in centrul comercial.
Cu siguranta, anul acesta romanii vor avea sarbatori mai sarace. Speram ca doar din punct de vedere financiar. Caldura sufleteasca si lumina pe care o primim de sarbatoarea Nasterii Domnului nu trebuie sa lipseasca din casele nimanui.
Sursa: Calin Dragomir