Ultimul concert la Bucuresti al legendarei trupe Scorpions a reusit sa fie unul grandios si incendiar pentru cei peste 20.000 de spectatori care s-au aflat joi seara la Zone Arena. Turneul mondial de retragere – „Get Your Sting And Blackout World Tour” – a trecut astfel pe la Bucuresti, la Zone Arena avand loc ultima intalnire a fanilor cu regii muzicii rock germane a caror cariera se incheie dupa mai bine de 40 de ani de activitate.
Legendarii germani s-au tinut de promisiunea facuta de solistul Klaus Meine, aceea ca spectacolul va fi unul special, si si-au pastrat ritmul de energie pana la final. Cu toate acestea, ei au decis acum sa se retraga in glorie din lumea rockului, dupa nenumarate premii, 21 de albume lansate, peste 100 de milioane de exemplare vandute in toata lumea si numeroase hituri, sustinand un turneu mondial gigant, care trece prin cinci continente si are o durata de trei ani.
In deschiderea concertului de la Zone Arena, organizat de Project Events, au cantat Christian Becker & Avenue si Trooper, accesul fiind permis inca de la ora 16,00. Cu toate acestea, portile de acces au devenit la un moment dat neincapatoare pentru romanii de toate varstele.
La ora 20,00, legendarii Scorpions au urcat pe scena, punctuali, in aclamatiile fanilor.
Inca de la inceput, cei cinci au venit in mijlocul spectatorilor, prin intermediul amplasamentului scenic, care a permis, pe tot parcursul celor doua ore de concert, o interactiune continua intre public si membrii Scorpions. Nu au lipsit solo-urile de chitara si bas.
Concertul a debutat furtunos, cu piesele „Sting In The Tail”, „Make It Real”, „Bad Boys Running Wild”, „The Zoo, Coast To Coast”, „The Best Is Yet To Come” si a permis mai apoi momente de melancolie pe fundalul pieselor „Send Me An Angel” sau „Holiday”.
„Buna seara Romania! Buna seara Bucuresti!”, a spus in limba romana solistul trupei Klaus Meine, care a preferat de altfel sa cante, o mare parte a concertului, cu drapelul tarii noastre petrecut dupa umeri.
Nu au lipsit, pe parcursul celor doua ore, piese precum „Raised On Rock”, „Tease Me Please Me”, „Dynamite”, „Kottak Attack”, „Blackout”, „Six String Sting”, „Big City Nights”, „Still Loving You”, „Rock You Like A Hurricane”, sonorizarea fiind una de exceptie.
„Romania s-a schimbat in mod real”, a spus in limba engleza Klaus Meine, inainte de piesa „Wind Of Change” – piesa care a devenit simbolul caderii Zidului Berlinului si unul dintre cele mai mari hituri ale grupului in urma cu mai bine de 20 de ani.
In ciuda prognozelor nefavorabile si chiar de Cod galben de furtuna si ploaie, cei aproape 25.000 de fani s-au bucurat de o vreme frumoasa.
Potrivit reprezentantilor Jandarmeriei, nu au fost inregistrate incidente. De asemenea, echipaje ale Salvarii au intervenit in sase cazuri de lesinuri usoare doar la fata locului.
Intre cei aflati in tribuna VIP s-au aflat social-democratul Miron Mitrea si liberalul Ludovic Orban.
Formatia Scorpions s-a infiintat in 1965 si este formata din Klaus Meine (voce), Rudolf Schenker (chitara), Matthias Jabs (chitara), James Kottak (tobe) si Pawel Maciwoda (bas).
Scorpions a mai concertat in Romania la Rock’ 93, la festivalul Cerbul de Aur, editia 2002, la Sala Polivalenta din Capitala, pe 8 octombrie, pentru promovarea albumului „Unbreakable”, in Piata Mare din Sibiu pe 10 noiembrie 2007 si pe 23 octombrie 2008, la Zilele Craiovei.
Sursa: Agerpres