Luni, 12 septembrie, polițiștii din Șomcuta Mare au fost sesizați de către o femeie de 31 de ani, cu privire la faptul că în timp ce se afla la domiciliu, a fost agresată fizic de către concubin.
Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat apelanta și pe concubinul acesteia, un bărbat de 31 de ani, iar în urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat faptul că, pe fondul unor neînțelegeri a avut loc un conflict verbal care a degenerat în agresiune fizică.
În urma completării formularelor de evaluare a riscului rezulta faptul că există un risc iminent, motiv pentru care s-a emis ordin de protecție provizoriu nr.1/12.09.2022.
În cauză, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu și efectuează cercetări față de bărbat, cu privire la săvârșirea infracțiunii de violență în familie.
„I-a dat să se sature! Mi-a povestit că s-a enervat tare și și-a pierdut mințile” – spune un apropiat al tânărului.