Polițiștii Secției 6 Sarasău au fost sesizați luni prin apel de urgență 112 cu privire la faptul că, pe DN 18, în comuna Rona de Jos, a avut loc un accident rutier cu victime.
La fața locului, polițiștii au identificat un bărbat de 66 ani din Rona de Sus, care a condus o autoutilitară, având direcția de deplasare Sighetu Marmației spre Rona de Sus, iar după o curbă a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu gardul si poarta unui imobil.
În autoutilitară se mai aflau doi bărbați și patru femei, cu vârste cuprinse între 18 si 77 ani, care au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.