Cel mai gros strat de zapada din Romania s-a inregistrat miercuri in zona turistica Balea Lac din Muntii Fagaras, la peste 2.000 de metri altitudine, unde meteorologii au masurat 1,46 metri de zapada si mentin si riscul „insemnat”, de gradul trei, pe o scara de la unu la cinci, de producere de avalanse, conform Serviciului Regional de Prognoza a Vremii Sibiu, de la Centrul Meteorologic Transilvania-Sud.
Deja, „in Masivul Fagaras, intre 2.000 si 2.2.50 de metri au fost observate mai multe avalanse medii de zapada de tip pulver”, se arata in buletinul nivometeorologic remis miercuri dupa-amiaza. Meteorologii mentin pana joi seara, la ora 20.00, riscul „insemnat” de producere de noi avalanse in Masivul Fagaras si in Muntii Bucegi.
„Zapada proaspata de pe creste a fost in general viscolita sau spulberata, iar pe vai si in zonele adapostite s-au format depozite insemnate. In zonele inalte sunt formate placi de vant, iar la nivelul crestelor, cornise, cu rezistenta scazuta. Stratul de zapada este mediu sau putin stabilizat pe pantele suficient de inclinate, iar declansarea avalanselor este posibila chiar in conditiile unei slabe incarcari. Sunt posibile unele declansari spontane de avalanse medii sau chiar mari, de zapada tip pulver”, mentioneaza buletinul nivometeorologic transmis de catre meteorologii sibieni.
Sursa: Agerpres
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult