Nu am avut niciodată certitudini. Certitudinile mă sperie. Prefer să am semne de întrebare, să mă îndoiesc mereu de lucruri. Mă sperie şi oamenii cu certitudini. Oamenii cu certitudini au o aroganţă care-mi displace. O aroganţă care maschează nesiguranţa de sine, dar s-o lăsăm cu astea şi să vorbim despre irefutabili.
Sică Mandolină e un irefutabil. El are certitudini să-şi pună şi-n cap. El e sigur că dacă organizează alegeri în decembrie iese el şi peneleul lui. C-aşa ştie el. Aşa-i merge lui certitudinea!
Şi el, şi Fratele lui Cel Mare, de la Cotroceni o ţin una şi bună, că să facă alegeri musai în decembrie şi apasă tare pe argumentul constituţionalităţii, făcându-se că nu ştiu că există soluţii de amânare. Ei cred că acum e momentul, ei cred că trebuie să bată fierul cât e cald.
Au înnebunit ca salcâmii când a ieşit Nicuşor Dan la Primărie. Şi-au zis că acum e timpul lor, că fanii îi iubeşte, ie nebuni dupe ei. Fanele aruncă cu sutienele-n ei: “Mandolină, te iubim, că ca tine nu găsim!”.
Dar adevărul e că astea sunt doar presupuneri de politruci narcisişti şi ahtiaţi după putere. Nimeni nu ştie ce turnură or să ia lucrurile, cum s-or damblagi fanele între timp. De unde ştiu ei, mă, ce-o să fie în decembrie?
De unde găseşte Sică Mandolină atâta irefutabil? Curge undeva un râu cu irefutabil? Că n-avem noi întrebări câte răspunsuri are Mandolină.
Aşa că, să mă ierte Dumnezeu, dar eu, ca om cu incertitudini, nu înţeleg pe ce se bazează Mandolină de e atât de irefutabil.
(Textul a fost lecturat la începutul emisiunii lui Marius Tucă Show)
Mediafax