Se vede ce este prioritar și ce nu pentru Guvernul Orban-PNL când te uiți la buget și vezi că nu au fost alocați banii necesari continuării execuției Centurii Bacău în anul 2020, dar observi că s-au alocat fonduri pentru toate tănculețele, avioanele și capabilitățile militare cerute de partenerii externi care sunt pe cale să ne arunce în războaie de care nu suntem întrebați în calitate de aliați ce suntem, potrivit romaniacurata.ro.
Acum sper că înțelegeți mai bine de ce i-am solicitat înainte de Crăciun prefectului județului Bacău, Liviu Miroșeanu, să organizeze o dezbatere publică înaintea asumării răspunderii Guvernului pe Legea bugetului de stat pe anul 2020. Pentru că voiam să aduc în discuție inclusiv subfinanțarea unui proiect atât de important pentru Bacău și a cărui execuție a mers bine până acum datorită antreprenorului UMB, în contextul în care bugetul nu a fost dezbătut în Parlament – urât precedent pentru democrația din România!
Azi am primit răspunsul prefectului, reprezentant al Guvernului Orban în teritoriu. Pe scurt, m-a trimis la plimbare. Pe lung, dl. Miroșeanu spune că “procedura a fost constituțională, fără încălcarea statului de drept”, neexistând premise cu privire la apariția unor tensiuni sociale. Deranj social poate că nu (cu toate că nu ar fi rău un protest pentru bugetarea adecvată a Centurii Bacău de care avem atâta nevoie), dar subdezvoltare cu siguranță că da!
Cu o alocare de doar 64 de milioane de lei anul acesta (chiar mai mică decât cea aprobată inițial de Guvernul Dăncilă în 2019), ritmul lucrărilor la Centura Bacău cu siguranță nu poate fi același decât dacă antreprenorul va reuși să lucreze pe datorie. Dar de unde peste 350 de milioane de lei? În 2019, la final, după toate rectificările, pentru centură au fost alocați și cheltuiți 240 de milioane de lei.
Conform Legii finanțelor publice, Ministerul Transporturilor, prin CNAIR, are obligația de a notifica UMB că are doar 64 de milioane de lei la dispoziție pentru lucrările din 2020, actualizând în acest sens “graficele de execuţie/livrare, atât fizice, cât şi valorice, anexe la contract.” (art. 43^1).
Chiar nu există explicație logică pentru această subfinanțare a unui proiect unde ritmul lucrărilor e de lăudat, mai ales că a fost definitivată și finanțarea europeană (abia pe 28 noiembrie, e drept, în ciuda a ceea ce Dragoș Benea și ai săi PSD-iști ne-au cântat ani de zile, și anume că ar exista contract de finanțare semnat, dar uite că nu exista).
Sau poate fi o explicație, dar doar una singură: varianta ocolitoare a municipiului Bacău nu este o prioritate pentru Guvernul Orban.
Sursa romaniacurata.ro