Pentru a obţine mai repede un paşaport, sighetenii vor trebui să facă drumuri suplimentare. De la începutul anului, Instituţia Prefectului a anunţat modificări la acest serviciu.
„Începând cu data de 01 ianuarie 2018, activitatea de preluare a cererilor, respectiv eliberare a paşapoartelor simple electronice la punctul de lucru mobil Sighetu Marmaţiei se va efectua o dată la două săptămâni, în ziua de luni – intervalul orar 10.00 – 15.00, conform programului de mai jos, aprobat de prefectul judeţului Maramureş, Vasile Moldovan”, se arată într-un comunicat emis de Prefectura Maramureş.
Astfel angajaţii serviciului se voer deplasa la Sighetu Marmaţiei pentru a colecta cererile doar de două ori pe lună după cum urmează:
IANUARIE – în data de 15.01.2018 şi 29.01.2018
FEBRUARIE – în data de 12.02.2018 şi 26.02.2018
MARTIE – în data de 12.03.2018 şi 26.03.2018
APRILIE – în data de 23.04.2018
MAI – în data de 07.05.2018 şi 21.05.2018
În acest sens, a fost informată Primăria Municipiului Sighetu Marmaţiei şi de asemenea s-a actualizat site-ul Instituţiei Prefectului-Judeţul Maramureş cu privire la aceste modificări.
Soluţie temporară
Reprezentanţii Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Maramureş au precizat că o măsură similară a fost luată încă din vara anului trecut şi la Borşa pentru eficientizarea serviciului. Cu toate acestea, măsura este una temporară, urmând ca la finalul perioadei anunţate iniţial să se facă o analiză pentru o soluţie definitivă.